Gheorghe de la Gălbejiţii de Vale, poreclit „Chinezu”, atunci când are chef nestăvilit de-o tăvăleală cu Mărie i se adresează direct, imperios şi impetuos :”hai fa-n fân !”.
PSD-istul Zgonea se arată încrezător că Traian Băsescu nu va face „un gest antiromânesc”, retrimiţând bugetul la Parlament, deoarece este „un jucător al naţionalei României”, care nu vrea să facă rău pensionarilor, profesorilor, medicilor stagiari.
Nu mai puţin de 28 de primari sau foşti primari din judeţul Arad trăiesc cu frica în sân de un an şi ceva, fiind anchetaţi de poliţie, sub învinuirea de deturnare de fonduri şi abuz în serviciu.
Companiile de stat au fost întotdeauna- după revoluţie, evident- principalele surse de finanţare a partidelor politice, atât în campaniile electorale cât şi pe durata mandatului puterii politice câştigătoare a alegerilor.
Aparent anostă, ţinută doar ca argument că există activitate, conferinţa de presă a lui Mihai Răzvan Ungureanu, la Arad, a constituit, pentru cine ştie să citească printre rânduri, clarificarea poziţiei Forţei Civice faţă de PDL şi Băsescu.
În sfârşit, celebrul Sebi Lăzăroiu a spus cu subiect şi predicat ceea ce ştia toată lumea, dar se spunea doar pe ocolite, în aşa fel încât în orice clipă să poată fi schimbat macazul, în funcţie de împrejurări.
Probabil că premierul Victor Ponta nu cunoaşte zicala, din moment ce se miră de ce nu-i trage nimeni la răspundere pe cei de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, pentru porcăriile făcute în guvernarea PDL.
Lupta surdă dintre Sorin Roşca Stănescu şi Traian Băsescu nu reprezintă decât o mică părticică din crunta răfuială a serviciilor secrete străine pentru câştigarea unei hălci cât mai consistente din jefuirea la sânge a României.
Se pare că liberalii nu au înţeles că nu mai pot folosi în scop electoral răfuiala cu Traian Băsescu, pentru că această marotă nu le va putea aduce voturi în plus, nici măcar la europarlamentare, darămite la prezidenţiale, dar, din dorinţa de a se arăta consecvenţi, îi fac lui Traian Băsescu un serviciu.
Dan Voiculescu şi-a exprimat îngrijorarea că, din cauza erodării la guvernare, dar şi a unor divergenţe între membrii ei, USL ar putea să-şi piardă legitimitatea.
România
Guvernul a aprobat, vineri, prima rectificare bugetară din 2026, care prevede fonduri suplimentare pentru medicamente și servicii medicale, plata pensiilor, servicii sociale și bugete locale, în condițiile menținerii țintei de deficit cash la 6,2% din PIB, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.
Local
Distincţia a fost acordată în semn de recunoaștere a unei vieți dedicate hematologiei.
Local
Peste 140 de participanţi din şapte ţări şi 25 de judeţe ale ţării au transformat staţiunea într-un centru al educaţiei şi sportului. Hotel Parc Moneasa a găzduit a III-a ediție a Conferinței Internaționale „Metode actuale de predare și pregătire în educație fizică și antrenament sportiv”.
România
Guvernul va prelungi, în reuniunea de vineri, cu încă trei luni, perioada de aplicare a măsurilor pentru limitarea majorărilor la prețul motorinei, a anunțat prim-ministrul Luca Niculescu.
România
Premierul Luca Niculescu a transmis vineri un mesaj de compasiune și respect pentru familiile victimelor și supraviețuitorii tragediei din Clubul Colectiv, subliniind că România mai are multe lucruri de făcut în domeniul sanitar, una dintre priorități fiind construirea unui centru modern pentru tratarea adulților cu arsuri grave, în București.
1
ARADON Sport local
ARAD. Comisia Județeană a Arbitrilor din cadrul AJF Arad a decis ca derby-ul pentru locul 2 din Liga 4-Mavros la fotbal, confruntarea dintre Frontiera Curtici și CS Socodor, să fie condus de experimentatul central Alin Deac.
România
Lumânări, flori, lacrimi - la 11 ani de la tragedia de la Colectiv, victimele sunt comemorate în fața fostului club, pe Strada Tăbăcarilor din Sectorul 4 al Capitalei.
ARADON Sport local
Arbitrul asistent arădean a fost primul clasat din cei 80 de aspiranţi la promovare.