Asociaţia Judeţeană de Întrajutorare a Pensionarilor (AJIP) Arad îi invită pe membrii şi simpatizanţii săi la Balul de Lăsatul Secului. Petrecerea va avea loc sâmbătă, 14 noiembrie 2026, începând de la ora 17.00, la Sala de evenimente „D’ Amore”.
„Vom avea parte de un meniu delicios, compus din: ciorbă, fel principal cu garnitură şi salată, desert. Ca băuturi, avem la dispoziţie: suc, apă minerală carbogazoasă şi plată, cafea, ţuică, vin etc. Muzica va fi asigurată de o formaţie profesionistă condusă de Cristi Suciu, solişti vocali de muzică populară, dar şi şi DJ” – precizează Costică Corodescu, preşedeintele AJIP Arad.
Participarea la eveniment costă 120 de lei/ persoană. Pentru informaţii şi înscrieri, cei interesaţi se pot adresa asociaţiei, la sediul său din Arad, strada Hunedoarei nr.4, de luni până vineri, între orele 10.00 şi 13.00, ori pot telefona la unul din numerele: 0257-213224, 0742-234325 (Torok Livia) sau 0762-675056 (Costică Corodescu).
Consemnat în calendarul creştin pe 14 noiembrie, „lăsatul secului pentru postul Nașterii Domnului” reprezintă ultima zi în care credincioșii ortodocși și greco-catolici pot consuma alimente de frupt (carne, lactate, ouă) înainte de intrarea în postul Crăciunului. Începând din 15 noiembrie, suntem chemați ca pe lângă postul alimentar, cu bucate uscate, să lăsăm viața seculară și preocupările noastre lumești și să transformăm această perioadă într-un timp de rugăciune, de căință și mărturisire, de dragoste și iertare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!