Ce urare s-ar potrivi pentru noi, românii? Sănătate şi bani, noroc şi fericire sunt chestiuni ce ţin în mare parte de hazard sau de bagajul genetic al fiecăruia (sănătatea). Dacă, însă, ne-aş ura să avem o clasă politică sănătoasă moralmente, responsabilă în ce priveşte soarta acestei ţări, cred că nici nu ne-am putea dori altceva.

Maniera dură în care secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Kiraly Andras, preşedintele UDMR Arad, a atacat Curtea Constituţională are explicaţiile sale.

Cineva mă întreba, ieri, dacă am vreo speranţă pentru 2011. Sau, şi mai bine, pentru a respecta sensul întrebării, dacă ne putem aştepta la ceva bun de la anul care vine.

Actualei opoziţii îi este dat să colaboreze pe termen lung. Şi asta, pentru că, indiferent când vor avea loc alegerile - la termen ori anticipat - niciun partid nu va aduna suficiente voturi pentru a guverna singur.

Ieri a căzut şi a opta moţiune de cenzură, îndreptată împotriva lui Emil Boc şi a echipei sale guvernamentale. Nimic surprinzător, având în vedere că Puterea beneficiază de o majoritate hibridă, obedientă, cu inapentenţă pentru discernământ, gată oricând să voteze orice i se pune pe tapet. Şi totuşi, deşi a fost respinsă oficial, moţiunea de ieri a trecut din punct de vedere moral.

Faptul că Franţa şi Germania ne-au trântit în nas uşa prin care ar fi trebuit să accedem în spaţiul Schengen reprezintă punctul paroxistic al eşecului suferit de „marele” Jucător, Traian Băsescu.

Victor Ponta, liderul PSD, îşi pune speranţe mari în primăvara care va veni. În opinia sa, dar şi a PNL, luna martie ar putea deschide perspectiva înlăturării lui Emil Boc şi a Cabinetului său. De ce martie?

Ion Iliescu joacă rolul unui guru care nu greşeşte şi nu dezamăgeşte prin judecăţile sale de valoare, referitoare la liderii partidului.

După război, odată cu schimbarea regimului, tabla de valori a societăţii româneşti s-a răsturnat cu capul în jos. Şi asta, mai cu seamă în zona valorilor morale. Satul a ajuns să evalueze oamenii şi să-i respecte după alte criterii.

De curând, preşedintele Traian Băsescu acuza Consiliul Superior al Magistraturii de toate relele din Justiţia românească. În viziunea lui Băsescu, CSM a făcut atâta rău României cât n-a făcut nicio altă instituţie similară din UE, propriei ţări. Aşa să fie? Este CSM, cu adevărat, cauza tuturor relelor din Justiţie? Nu cumva Răul trebuie căutat în altă parte?