aradon.ro Web analytics


Sigla şi culorile „Bătrânei Doamne” au ajuns subiect de „război”. Înregistrate la OSIM, pe şestache, de către fostul creditor al clubului, Nicolae Bara, drepturile federative mai sus amintite ar fi trebuit să ajungă, conform unei înţelegeri, în posesia arădenilor.
Cele 17 milioane de euro, pe care Adrian Mutu trebuie să le plătească londonezilor de la Chelsea, ascund în spatele lor o dramă. Este drama omului căruia gloria şi banii i-au luat minţile. Sigur, putem discuta mult şi cu temei despre justeţea pretenţiilor clubului londonez ori despre sentinţa TAS, care frizează absurdul.
Preşedintele Traian Băsescu cere Guvernului să reducă rapid, cu 20 la sută, numărul angajaţilor din sistemul public. Este o propunere de bun simţ.
Preşedintele Traian Băsescu cere Guvernului să reducă rapid, cu 20 la sută, numărul angajaţilor din sistemul public. Este o propunere de bun simţ.
După o vară liniştită, lipsită de griji şi preocupări, în care au fost călăuziţi de motto-ul: „Îi lăsăm pe alţii să vorbească”, Suporter Club UTA revine în forţă, cu un apel bizar, dăunător clubului.
Elena Udrea este personajul cel mai curtat din PDL. Nici măcar Emil Boc, cât e el de premier, nu este atât curtat. Aţi văzut, desigur, apariţia sa la şedinţa extraordinară a Camerei Deputaţilor.
Asaltul preşedintelui Traian Băsescu asupra electoratului din mediul rural nu este întâmplător. Băsescu a conştientizat pierderea unei mari părţi din electoratul urban, pe care s-a bazat succesul său din 2004.
Perioada în care a stat „la cutie”, preferând să-i lase pe alţii să vorbească şi, mai ales, să se implice în problemele existenţiale ale echipei fanion a oraşului s-a încheiat.

Mapamond

Un atac cibernetic major afectează frigiderele magazinelor Delhaize, Carrefour și Spar din Belgia
Un atac cibernetic major a avut loc luni în Belgia, fiind afectate zeci de supermarketuri ale retailerilor Delhaize, Carrefour și Spar, dar și alte lanțuri de magazine, informează Euronews.

România

Coiful de la Coțofenești, în faza finală a restaurării. Va fi prezentat de Ziua Culturii Naționale
Un eveniment de prezentare a Coifului princiar getic de la Coțofenești, aflat înaintea ultimei etape a restaurării, s-a desfășurat, luni, la Muzeul Național de Istorie a României, ministrul Culturii, Ioana Ciocan, anunțând cu acest prilej că prețiosul artefact va putea fi admirat în cadrul unei expoziții organizate cu prilejul Zilei Culturii Naționale.

Mapamond

Un avion Gripen a escortat o aeronavă Wizz Air până la aterizarea la Budapesta, după o alertă cu bombă
Un avion de luptă Gripen al forţelor armate ungare a escortat o aeronavă de pasageri a companiei Wizz Air până la aterizarea la Budapesta, în urma unei ameninţări cu bombă, a anunţat luni ministrul apărării, Romulusz Ruszin-Szendi, într-o postare pe Facebook, transmite MTI.

ARADON Sport local

Aur şi argint naţional pentru CSM Arad
Melissa Fărcuța, campioană națională, iar Sara Buda, vicecampioană națională la gimnastică aerobică.

ARADON Sport local

Liga 6 – Ghioroc rămâne în frunte
ARAD. Favoritele s-au impus în etapa cu numărul 9 din ultimul eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 6. Băieţii de la Podgoria Ghioroc au defilat la Frumuşeni, realizând scorul rundei, şi i-au făcut un frumos cadou de ziua sa antrenorului Dănuţ Miţiţi.

ARADON Sport local

Liga 5 – Şase echipe în trei puncte!
ARAD. A fost etapa cu numărul 11 în al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5. Cu două derby-uri în Seria A, tranşate de echipele gazdă la mare luptă.

România

Niculescu: Finanțarea oferită de programul SAFE - o mare oportunitate de a ne proteja teritoriul și de a ne proteja cetățenii
Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat luni că finanțarea prin programul european SAFE reprezintă o oportunitate importantă pentru consolidarea capacităților de apărare și protejarea teritoriului și a cetățenilor, subliniind totodată necesitatea aprofundării cooperării militare dintre România și Republica Moldova. 1

ARADON Sport local

Încă un trofeu ajunge în vitrina Old Boys UTA

Local

Schimbare de echipă la Prefectură. Directorul Cancelariei, Ciprian Burcă, pleacă după șase ani
Instalarea lui Marius Sulincean în funcția de prefect al județului Arad aduce primele schimbări în echipa sa. La doar câteva ore de la depunerea jurământului de către noul prefect, directorul Cancelariei, Ciprian Burcă, și-a anunțat plecarea, după șase ani în care a lucrat cu trei prefecți. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.