Pâine şi circ

Privind spectacolul care se desfăşoară pe scena politică, putem fi categorici
în răspuns: nu există nici o „reţetă” ştiinţifică, dar funcţionează perfect
anticul adagiu pane et circenses, pe româneşte pâine şi circ.

Un exemplu, ilustrativ până la esenţă, în ceea ce priveşte eşecul intrării
pe piaţa politică ni-l oferă Cozmin Guşă. Crezând în forţa mesajului său, în
capitalul său de om politic de succes, dacă nu chiar de geniu politic, Cozmin
Guşă şi-a luat libertatea de a fi nesupus, de a fi tăios chiar cu superiorii
săi pe scară ierarhică.

Într-un cuvânt, Guşă a socotit că poate să-şi facă un partid doar al său, în
care să fie şef şi nu supus. La înfiinţat, l-a numit PIN – Partidul Iniţiativa
Naţională. Ca să-l promoveze, a ales calea dezvăluirilor, a atacului incisiv
desfăşurat în toate direcţiile. Ei bine, fâs! PIN rămâne cunoscut doar prin
Cozmin Guşă şi nebădăioasa Lavinia Şandru, iar sondajele de opinie nu-l ridică
peste 1 la sută.

De cealaltă parte, îl avem pe Gigi Becali. N-are şcoală, n-are maniere. Nu
acţionează după „manual”. E drept, are „mediatatori”, cum e Dan Pavel, dar nu
rezistă să marşeze încorsetat în reguli, o ia peste arătură la prima iritare
şi devine ceea ce este – un om care se enervează, care zbiară, care vorbeşte
o limbă de cartier, de ţară, o limbă înţeleasă de tot românul.

Dacă la discursul lui Guşă frunţile se încruntă, sugerând efortul de a-i înţelege
mesajul, la Gigi Becali frunţile se descreţesc, feţele se înseninează, pentru
că-l înţeleg până şi babele care n-au preocupări politice. Dacă mai punem la
socoteală „dărnicia” lui Becali, generozitatea cu care azvârle banii înspre
cei năpăstuiţi, plus gestionarea de către el a celui mai iubit club de fotbal
din România, parcă e de înţeles succesul lui Becali şi al partidului său – el
oferă pâine şi circ, pe când Cozmin Guşă oferă raţionamente, deducţii, subtilităţi,
într-un cuvânt vorbe. Şi acelea, lipsite de umor.

Tristan Mihuţa