Sportul rege s-a transformat în afacere, este o industrie în care goana după profitabilitate
îi determină pe investitori şi pe „salariaţi” (antrenori, jucători, preşedinţi
etc.) să recurgă la toate mijloacele neortodoxe pentru a câştiga pe teren şi în
spatele acestuia. Nimeni nu mai joacă fotbal de plăcere, de dragul artei, iar
rezultatul contează infinit mai mult decât spectacolul. Moralitatea? Albert Camus
ar rosti, astăzi, enunţuri taman contrare celor de acum aproape cinci decenii.
Şi totuşi, se fac eforturi pentru a da acestui sport o faţă cât de cât tratată
cu „picături” de morală. Mă uitam, sâmbătă seara, la derby-ul spaniol F.C. Barcelona
– Real Madrid. După tipicul iberic, cei doi preşedinţi, Joan Laporta şi Ramon
Calderon, au stat în tribună cot la cot, umăr la umăr. Aveau să fie marcate
şase goluri, trei de fiecare parte, dar nu l-am văzut pe nici unul dintre preşedinţi
sărind de pe scaun, bucurându-se cu cinism în faţa celuilalt. Camerele le-au
urmărit reacţiile la fiecare gol, dar dincolo de un uşor zâmbet, abia schiţat
în colţul gurii, sau de o umbră, la golul primit de echipa sa, nici un gest.
Este greu să-ţi înfrânezi bucuria pe un stadion, să nu exulţi, într-un cuvânt
să nu te exteriorezi într-un mod care ar produce neplăcere preşedintelui adversarilor,
aflat lângă tine. Pentru asta e nevoie de bun-simţ, de respect, adică de educaţie.
Nu trebuie să facem un efort de imaginaţie ca să ghicim cum s-ar comporta un
Cristi Borcea, un George Copos, un Gigi Becali, un Adrian Mititelu… Ar fi
dansat, ar fi făcut gesturi obscene, jignitoare. Dar peste toate, n-ar fi stat
cot la cot cu „duşmanul”.
Laporta şi Calderon ne-au oferit tuturor o pastilă de moralitate. Puţini se
vor „vindeca” din atâta, dar efortul lor merită să fie subliniat. Este o palmă
dată mojiciei şi huliganismului, chiar într-un templu al fotbalului.
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!