Părerea mea!

O ocupatie în care nu faci, practic, nimic, ci stai, cu orele, în
soare, ploi si ninsoare, fiindca asa vrei si din nici un alt motiv. Este greu
de crezut, nu-i asa?, ca cineva a ajuns taximetrist din vocatie. Ar fi de-a
dreptul ridicol sa creada cineva ca baietelul cutare, când era mic si
a fost întrebat ce se va face atunci când va creste, a raspuns,
fara sa se gândeasca: vreau sa ma fac taximetrist. Ca atare, nu pot sa
diger breasla. A nu fi înteleasa gresit însa: n-are decât
sa existe, ca si atâtea alte bresle cu care nu as fi de acord. În
fond, câti nu sunt de acord cu ziaristii, iar ei, totusi, exista?!

Revin însa si zic: pe lânga ca taximetristii au o meserie în
care nu fac, practic, mai nimic, ci doar conduc (lucru pe care-l face oricine,
iar de multe ori un cetatean oarecare conduce chiar mai mult, într-o zi,
decât un taximetrist), îi apuca, din când în când,
revolta. Astfel, chiar zilele acestea, au de gând sa iasa în strada,
cu surle si trâmbite, spre a se revolta pe tot ceea ce li se cere sa faca
pentru a functiona, practic, în legalitate.

Ar fi de prisos sa amintesc, aici si acum, ce anume cer taximetristii. Nu ar
interesa pe nimeni. Cel mult, soferii care ar citi s-ar revolta pentru faptul
ca una dintre cererile taximetristilor este marirea numarului statiilor de taxi,
când în oras n-ai unde sa arunci un ac de ele!

 

În fine, ideea este ca revoltei taximetristilor i-as raspunde cu una
cetateneasca, pe puncte, al caror numar ar fi cel putin egal cu acela al revendicarilor
cerute de ei mâine, fiindca mâine este ziua aleasa de taximetristi
pentru a face greva.

Ma revolt, astfel, ca cetatean si sofer, ca întotdeauna masina oprita
pe banda dreapta, blocând traficul, este un taximetru; ma revolt ca în
parcarea de la Ziridava, de exemplu, care nu este deloc destinata taximetrelor,
tot a treia masina care ocupa un loc este un taxi; ma revolt ca în fata
farmaciei de pe Iuliu Maniu, unde ar trebui sa nu zaca urma de taximetru, nu
poti sa opresti niciodata din cauza lor, sa-ti iei un algocalmin, ele depasindu-si
cu mult perimetrul destinat stationarii; ma revolt ca ne suna zilnic locatarii
imobilului din imediata apropiere a Teatrului de Stat, a caror poarta este non-stop
obturata de taxiurile ce lenevesc cu ceasurile acolo si ale caror soferi parca
sunt picati cu ceara când îi rogi frumos, ca doar esti civilizat,
sa se dea la o parte, fiindca vrei sa intri, culmea, în curtea ta (iar
noaptea, în plus, fiindca tot n-au ce face, dau muzica la maximum si comunica
urlând, efectiv, unii la altii); ma revolt inclusiv pentru faptul ca pâna
si într-o curte a unei gradinite, dis-de-dimineata, daca cineva a parcat
de-a curmezisul si împotriva oricaror reguli de bun simt, este vorba despre
un taximetrist (cu dovezi si chiar fotografii); ma mai revolt si pentru ca (am
vazut cu ochii mei), taximetristii nu reactioneaza nici macar în fata
sirenelor de pe masinile politiei, ei gasind cu cale ca trebuie ignorat orice
semnal, pâna ce se da jos clientul, acolo unde are treaba; or, daca sunt
opriti de agentii de politie si chestionati, se roaga de iertare ca la biserica,
invocând faptul ca ei, fara permis, sunt ca si morti, fiind vorba despre
pâinea lor; si ma mai revolt si pentru ca au gasit cu cale sa se… revolte.

În Arad îsi desfasoara activitatea, la ora actuala, 1200 de taximetre.
Legal. Pe lânga ele, mai sunt si altele, ceva mai pe lânga lege.
Iar daca taximetristii spun ca treaba le merge prost, nu înseamna decât
ca sunt mult prea multi. Motiv, zic eu, sa înceapa, în fine, sa
lucreze ceva. Respectiv… altceva.

S-ar mai cuveni, probabil, spre a nu-mi ridica în cap 1200 de oameni,
sa precizez ca „nu chiar toti taximetristii procedeaza asa si pe dincolo”.
Nu o fac însa. Eu – si altii ca mine – îi întâlnesc
mereu pe cei care procedeaza în felul descris mai sus. Prin urmare, pas.
Si îmi asum.

Eugenia Pantea