Partidul, condus aiurea de Mircea Geoană, a intrat cu oiştea în gard de fiecare dată când spera să obţină un câştig de încredere şi de imagine. A gafat cu suspendarea preşedintelui Băsescu.
Cu susţinerea anapoda a cabinetului Tăriceanu II. A luat un pumn în bărbie cu recenta moţiune de cenzură. Ca să nu mai vorbim de lovitura de măciucă încasată de la Traian Băsescu, la lansarea candidaţilor pentru P.E.
Tensiunile au, aşadar, explicaţii. Se vorbeşte deja de două scenarii – fie de înlăturarea lui Geoană, imediat după europarlamentare, fie de ruperea PSD, prin înfiinţarea unei noi formaţiuni politice în jurul lui Iliescu şi Năstase. În consecinţă, nu este exclus ca PSD să se prăbuşească şi mai serios, în sondaje.
Rodica Culcer, recunoscută pentru adversitatea sa faţă de social-democraţi, deplângea, zilele trecute, într-un comentariu, involuţia acestui partid şi considera că România are nevoie de un PSD puternic, pentru că avem nevoie de o stângă puternică, opozabilă dreptei, ca garant al democraţiei.
Teoretic, aşa este. Practic, PSD este cuprins de o stare de rătăcire aidoma celor care şi-au pierdut busola şi nu găsesc ieşirea din deşisul pădurii. Spre nenorocul PSD, situaţia este dezastruoasă şi în teritoriu. Degeaba se laudă Geoană că PSD este cel mai puternic, mai mare partid parlamentar. Afirmaţia ar fi fost valabilă ieri, nu astăzi.
Până şi Cristian Diaconescu trăieşte cu iluzia că nu s-a schimbat nimic în rău. Prezent la Arad, la sfârşit de săptămână, el declara că PSD are infrastructura cea mai extinsă din România, o expunere publică bună şi reprezentanţi cunoscuţi. Cât de paralel este (şi) Diaconescu, faţă de realitate!
Este suficient să ne uităm la PSD, în Arad. Ce mai este el? Un partid „subţire”, condus de diletanţi, cu organizaţii la fel de subţiri, pe alocuri în destrămare. Aşadar, care infrastructură? Care reprezentanţi? Florin Remeţan et co.? Să fim serioşi!
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!