Pleşu, văzut din două părţi

Vârstnicii vor recunoaşte din rândurile scrisorilor, dar şi citind printre rânduri, grija lui Andrei Pleşu, în fapt grija fiecărui trăitor de atunci, de-a arăta că nu este un „duşman al poporului”, că dimpotrivă, vrea să fie şi chiar este omul de care „Partidul, Ceauşescu, România”, vorba cântecului, au nevoie.

Milioane de români gândeau ca Andrei Pleşu. Să nu superi partidul. Să nu fii ţinut de duşman. Să le arăţi că se poate conta pe tine. Limbajul folosit de Andrei Pleşu în scrisori devine, oricât de cultivat este autorul, oricât de bogat îi este vocabularul, cel care „trebuia” să fie, cel care putea să sensibilizeze, să îmblânzească fiara, cel care a primit apoi eticheta de limbaj de lemn. În fine, din aceeaşi dorinţă de-a scăpa de belele, Andrei Pleşu face apel la faptul de-a fi turnat unui ofiţer de Securitate ce se întâmpla la „Meditaţia Transcendentală”.

Era un mod sui generis de-ai spune lui Ceauşescu „vedeţi că nu sunt băiat rău, sunt de-al vostru, sunt cu voi, contra duşmanilor poporului” etc. Mai mult, îl putem şi înţelege de ce a „turnat”, chiar dacă nu poate primi şi scuze pentru această faptă – simţea, probabil, nevoia de-a fi lăsat în pace, de-a fi văzut ca unul care-şi vede de treabă, care nu pune probleme. Toate acestea sunt de înţeles pentru cei care au trăit cu minte matură acea epocă.

Tinerii văd însă altfel problema. Ei scot faptele din contextul epocii, le debarasează de elementele emoţionale şi le disecă folosind bisturiul rece al raţiunii. Au dispreţ pentru decăderea lui Pleşu de-a fi relatat, turnat şi, peste toate, de-a fi folosit această faptă murdară ca probă, favorabilă şieşi, la dosarul personal. La fel, Andrei Pleşu le poate părea nedemn pentru faptul de-a se fi umilit, cerându-i iertare dictatorului, în loc să-şi poarte crucea cu demnitate. Probabil, limbajul folosit în scrisori le stârneşte un zâmbet ironic şi, peste toate, îl consideră, de acum, pe Andrei Pleşu, cu a sa „Minima moralia”, ca pe un cameleon, care una le predica şi alta practică (practicase).

Dacă Andrei Pleşu s-a demitizat, arătându-se ca un om cu slăbiciuni, nu doar cu virtuţi, preţul pe care îl va plăti va fi mult mai mare la tânăra şi foarte tânăra generaţie, decât la cei vârstnici. Se va vedea.

Tristan Mihuţa