Toţi ştim că aceste mari unităţi comerciale fac o publicitate agresivă. Şi toţi găsim în cutiile poştale pliante cu oferte tentante. La începutul lui ianuarie, găsesc într-un pliant o ofertă promoţională pentru cuptor electric şi plită de aragaz. Îmi place, mă prezint la supermarketul respectiv. Era seară. Băiatul de pe raion îmi spune să vin a doua zi, pentru că abia de atunci e valabilă oferta. Şi ţine să-mi atragă atenţia că trebuie să vin la prima oră.
Mă conformez şi „la prima oră” sunt la supermarket. „Ne pare rău, dar produsul s-a vândut”, mi se spune. Singularul folosit de „fecior” mă stârneşte. „Cum adică, aţi avut un singur produs?”. „Da” – zice el. Cer să vorbesc cu şeful de magazin, care îmi confirmă că au avut un singur produs. Le atrag atenţia că, în aceast caz, reclama din pliant sună a escrocherie. Nu se poate face promoţie cu un singur produs. „Şeful” bâiguie ceva, că de fapt ar fi trebuit să fie mai multe produse, dar că exportatorul nu le-a trimis. Auzind că povestea ar putea apărea în ziar, ca antireclamă, îmi cere numărul de telefon şi promite că mai aduce produse de la Timişoara sau Oradea, în două-trei zile. „Vă sunăm noi!”, promite el.
Au trecut trei zile, o săptămână. Îi sun. Mai cer amânare de trei-patru zile. Nu m-au sunat nici astăzi, desigur. De ce? Înclin să cred că produse au fost câte erau prevăzute în campania promoţională şi că fie le-a cumpărat personalul, fie au fost vândute preferenţial, unor cunoscuţi. De aceea, pentru că nu pot proba şmecheriile, nu dau numele supermarketului.
Cum am ratat „promoţia” şi mi-a intrat în cap să cumpăr cuptorul şi plita, mă duc la un alt supermarket. Aleg de pe raft ce-mi place; băiatul de pe raion mă trimite să plătesc, până ce el ambalează produsul. Sunt mulţumit că mi-am satisfăcut un capriciu şi chem tâmplarul să le încorporeze în mobilierul din bucătărie. Meseriaş, nu novice, îmi spune că n-am clame de fixare, n-am bandă izolatoare, n-am aia, n-am aia, nici măcar instrucţiuni.
O iau de la capăt. La magazin mi se spune că le pare rău, dar dacă nu mi s-au dat accesoriile respective, ei n-au altele. Un alt client, un inginer pensionar, care tocmai reclama că a cumpărat un storcător de fructe fără a beneficia de instrucţiuni în limba română, mă recunoaşte: „Dumneavoastră sunteţi de la Adevărul!”. Şeful de magazin devine, brusc, mai atent cu mine, din expeditiv se transformă în binevoitor. (Deci, dacă eşti „simplu cetăţean”, ghinionul tău! Mori cu dreptatea şi cu prejudiciul în braţe).
Şi el îmi cere numărul de telefon. Trec patru zile, nu mă sună. Merg iar la magazin. Mi se cere să reiau povestea de la capăt. O reiau. Doi băieţi se duc în magazie şi-mi aduc cele necesare, pe care trebuia să le primesc atunci când le-am plătit. Răsuflu uşurat şi-mi spun, în gând, că n-o să mai am încredere niciodată în promoţiile supermarketurilor, în calitatea serviciilor de acolo. Iar în personalul din supermarketuri, nici pe atât. Sunt convins că nu sunt singurul, nici în ce priveşte tratamentul, nici în privinţa nervilor supuşi la diferite probe de rezistenţă.
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!