Privind în urmă, peste umăr

Nu e vorba doar de libertăţile câştigate, de dreptul la cuvânt, la huiduială, la opinie, la libera circulaţie. Nici doar de faptul că trăim sub umbrela NATO şi în casa Uniunii Europene.

„Răsturnările” sunt mai mult „palpabile” şi mai spectaculoase în viaţa fiecăruia dintre noi. Este adevărat, pentru unii, în mai bine, pentru alţii în mai rău.

Dacă, prin absurd, ne-am imagina că n-a fost Revoluţia din 1989, cum ne-am vedea viaţa de azi? Am circula cu aceleaşi „Dacii” amărâte, am avea doar vise cu case noi, cu maşini noi, cu vacanţe în străinătate, cu afaceri pe care ni le-am dori şi pentru care am simţi că avem chemare. Ne-am uita la televizor doar când şi cât ar vrea „partidul” să ne permită. Ca să nu ne intoxicăm cu propaganda capitalistă!

Am avea oare, astăzi, telefoane mobile, faxuri, computere, internet? De fapt, de aici au început să mi se dezvolte gândurile de mai sus. Mai exact, de la computerele personale şi de la internet. Am fi putut să ne bucurăm de ele? Mi-e greu să-mi imaginez că da. Sau, dacă nu era încotro, oricum am fi avut parte de multe restricţii şi de un control la sânge din partea Securităţii.

Să ne reamintim că puteai telefona în străinătate doar prin „centrală”. O centrală controlată, ascultată. Dar mai cu seamă să nu uităm cum eram obligaţi să anunţăm la Miliţie dacă aveam o maşină de scris şi cum trebuia să mergem cu ea la control, anual. Ca nu cumva, vezi Doamne, să scrie cineva un text „subversiv” şi să nu se ştie de unde, de la ce maşină, de la care persoană a pornit.

Or, dacă ne verificau până şi maşinile de scris, este la mintea cocoşului că astăzi ne-ar fi supravegheat computerele, corespondenţa electronică, mesajele.

Probabil, ne-am fi dus cu PC-urile la verificat, dacă ne dădeau voie să le deţinem. Sau, ar fi venit „ei” la noi, acasă, dacă nu cumva ni le controlau direct, de la „sediu”.

Sigur, v-am propus un joc.

Celor mai tineri li s-ar putea părea absurd însă celor care au trăit acele vremuri, nu. Noi ştim că nici nu avem atâta imaginaţie câtă ar fi avut dumnealor, cei de la „Secu”. Aşa că, din când în când, pentru a ne înţelege cu prezentul, e bine să mai privim şi peste umăr, în trecut.

Tristan Mihuţa