Pe lângă drumurile nesfârşite la primării şi la alte instituţii abilitate, după finalizarea măsurătorilor şi verificătorilor mai mult decât amănunţite, fermierii au intrat şi în posesia banilor.
Chiar dacă în număr mai mic decât anul trecut, ţăranii – optimişti, s-au aşezat din nou la rând, au depus din nou toată documentaţia, pentru ca prin primăvara anului viitor să primească bine meritata subvenţie.
Mai rămâne doar că şi guvernanţii să renunţe la certuri şi acuze, să acţioneze în conformitate cu normele şi cerinţele europene, fără a fi nevoie să mai apelăm la derogări şi prelungiri.
Aşadar, punct şi de la capăt pentru o nouă repriză de subvenţii.
A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!