„Le Rire parmi les Larmes” (Râsul printre lacrimi) înseamnă că oricât de neagră ţi s-ar părea viaţa, tot găseşti un motiv pentru un surâs, fie el şi timid.
„De-a râsu’ plânsu’” exprimă cum nu se poate mai bine ceea ce se petrece astăzi pe scena politică românească. Pur şi simplu nu ştii ce să faci, nu îţi dai seama dacă e de râs sau de plâns.
Liberalii îşi bat joc de liberalism, fiind gata să încheie pactul cu duşmanul de moarte, numai pentru ca nişte indivizi fără scrupule să se menţină la putere, să sugă până la ultima picătură vlaga (economică) a României.
Social-democraţii parcă nu realizează ce prostie imensă sunt pe cale să facă prin susţinerea unui guvern PNL-UDMR. Praful şi pulberea se va alege de acest partid, care se împăunează cu titlul de cel mai puternic partid din România, dacă se va alia pe bune cu liberalii şi cu UDMR. Electoratul PSD-ului ar vedea că idolii lor sunt în stare să sacrifice până şi ultima picătură de doctrină pentru a ajunge la ciolan. Dezamăgiţii se vor uita în stânga şi în dreapta, neştiind încotro s-o apuce şi, în cele din urmă, vor decide să se înroleze sub steagul lui Becali.
În primul rând liberalii şi democraţii sunt răspunzători pentru creşterea spectaculoasă a PNG-ului. Dacă PSD va persista în idee, nu va face decât să-şi aducă şi el cota la sporirea turmelor magnatului din Pipera.
Uniunea Europeană stă şi se uită ca prostită şi se miră ce fel de progenitură a fost în stare să adopte. Nu ştie dacă trebuie să râdă sau să plângă. Dacă ajunge la concluzia că e de râs, mai treacă- meargă, pentru că ar mai exista un pic de şansă să treacă cu vederea năzbâtiilor copilului. Dacă, însă, o apucă plânsul, e de rău, pentru că de-a lungul istoriei marile puteri europene nu au dat vreodată semn că ar şti ce înseamnă să pedepseşti cu dragoste…
S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!