S-a dezamăgit până şi pe sine!

A vrut să guverneze alături de PC (fostul
PUR) şi s-a trezit că a optat pentru o
„soluţie imorală”; i-a dorit pe
liberali ca aliaţi, ca apoi să nu se
înţeleagă cu ei, iar liberalii i-au
plătit-o scoţându-i partidul de la
guvernare; şi-a văzut împlinit visul cu
ochii, prin coaliţia cu PSD, şi spera
într-un guvern şi o majoritate
parlamentară de care să dispună,
însă nu are linişte dinspre
social-democraţi şi ne spune că s-a
dezamăgit pe el însuşi („m-am
dezamăgit şi pe mine!”) pentru
alianţa făcută.

Nenorocul preşedintelui este că i-a
dezamăgit şi mai tare pe cei care au crezut
în el şi l-au votat, în 2004. Grav
este, însă, că jucătorul
Băsescu a marginalizat România, prin gafele
de politică externă pe care le-a făcut.
Să ne reamintim cum a supărat Franţa,
când a afirmat că premierul din Hexagon a
venit la Bucureşti „să-şi ia
tainul. Sau cum i-a stârnit pe liderii de la
Kremlin, spunând că „Marea Neagră
nu este lac rusesc”. În Uniunea
Europeană, a stârnit consternare cu
„Axa Washington- Londra-Bucureşti”. Cu
Ungaria s-au răcit relaţiile tot în
urma unor gesturi şi vorbe necugetate (vezi
şi incidentul cu venirea preşedintelui
Ungariei, în 15 martie a.c., în
România).

Despre relaţiile cu Ucraina ori cu Moldova, ce
să mai vorbim! Sunt mai tensionate ca
niciodată. Până şi cu Austria
ne-am răcit relaţiile. Dar cu cine suntem
apropiaţi? Veţi spune că am uitat de
această vizită a lui Băsescu în
Franţa. N-o ignor. În felul de a vorbi al
lui Băsescu, am putea întreba dacă nu
cumva s-a dus acolo ca să ia tainul. Oricum,
Sarkozy l-a primit ca să facă un serviciu
investitorilor francezi, nu din admiraţie ori din
amiciţie pentru preşedintele Băsescu.

Într-un cuvânt,
preşedintele-jucător Băsescu a
reuşit să-şi dea cu stângul
în dreptul, peste tot – şi în plan
intern, în faţa românilor, şi
în planul politicii externe. Aşa stând
lucrurile, nu trebuie să-l mire că tot mai
multele fluierături vin asupra sa, dinspre
tribune. Când joci prost, la ce altceva te
poţi aştepta?

Tristan Mihuţa