A încolțit și grâul pe alocuri, animalele nu-și mai găsesc locul, bârlogul și cuibul, iar noi oamenii, ne plângem de toate durerile lumii. Se spune despre noiembrie că este întruchiparea tristeții când de fapt, natura abia acum pune în scenă spectacolul toamnei! Păduri incendiate nebunește în roșu, galben și auriu, miresme de frunze și ierburi uscate, cer albastru și vânturi domoale. Nu le-ați văzut? Nu-i bai! Ele există deși mintea noastră este abătută în altă direcție, de pandemie bat-o vina, unii vedem bucurie în tot ce ne înconjoară, alții numai griji și gânduri negre, deși tot ce ne înconjoară se poate transforma în bucurie curată dacă este privit cu atenție. Lumea este plină de semne care așteaptă să fie transformate în povești de spus la gura sobei, daruri magice transformate în bucurie. Important este să le vedem cu ochiul și sufletul deopotrivă. Și să facem schimbări în modul de viață. Mergem pe jos într-un tempo vioi, mișcând ritmat brațele, lucru ce sincronizează și echilibrează cele două emisfere ale creierului. Pentru o condiție fizică de invidiat renunțăm la lift; urcatul treptelor ne ajută să slăbim, iar coborâtul lor, țopăind pe fiecare treaptă asemeni unui copil, declanșează un program de bună dispoziție stimulativă. Iar acum v-am prins! Citiți revista stând ghebos și crispat? Îndreptați-vă spatele și împingeți pieptul înainte! Aceasta-i poziția de învingător ce vă ajută să respirați libertate și gânduri bune. Iar când viața ne oferă câte o împrejurare tristă, aplicăm metoda copilăriei: ne ghemuim pe canapea, sub pătură, adoptând poziția fătului, cu genunchii aduși la gură și brațele strânse în jurul lor, așteptând liniștiți până când trupul va dori să iasă la lumină. Apoi vom relua comunicarea cu noi înșine și cu ceilalți deoarece într-o lume atât de aspră și grăbită uităm de ea. Când comunicarea dispare lasă loc singurătății, înstrăinării și bolii. Să ne întâlnim la ceas de seară, la un pahar de ceai aromat sau o cană de vin, transformând ultima lună a toamnei într-o lună a deschiderii sufletești. Vorbele se leagă ușor, prieteniile înfloresc, și odată cu ele dorința de a-ți deschide sufletul către lume, de a simți că trăiești. Nimic nu se compară cu o seară petrecută în familie sau alături de prieteni dragi, când întâmplările povestite sunt încărcate de adevăr și emoție. Astfel, spectacolul toamnei se mută acasă, în viață, iar noi suntem pe rând spectatori și actori!

Să ne întâlnim la ceas de seară, la un pahar de ceai aromat sau o cană de vin, transformând ultima lună a toamnei într-o lună a deschiderii sufletești”