Copiii necesită îngrijire şi protecţie specială şi se pune un accent deosebit pe responsabilitatea principală de îngrijire şi protecţie care revine familiei, necesitatea protecţiei juridice a copilului înainte şi după naştere, importanţa respectului pentru valorile culturale ale comunităţii copilului şi rolul vital al cooperării internaţionale în realizarea drepturilor copilului. Întărirea capacităţii familiei de asumare a responsabilităţilor părinteşti şi prevenirea situaţiilor de separare a copiilor de părinţi, insuficienţa/lipsa serviciilor comunitare, care să evalueze nevoile existente, să acorde sprijin şi asistenţă pentru bunăstarea copilului în propria familie, să prevină situaţiile de pericol pentru copil în familie sau situaţiile de separare a copilului de părinţi, face ca nivelul competentei consiliilor locale şi în special cel al comunelor şi oraşelor – să constituie zona cea mai precară/fragilă în sistem, deşi numai la acest nivel – cel mai apropiat de beneficiari – este cu adevărat posibilă, eficace şi eficientă organizarea activităţilor de prevenire a tuturor situaţiilor de pericol pentru copil şi implicit, de prevenire a oricăror forme de separare a copiilor de părinţi, inclusiv a instituţionalizării copilului.
Soluţia extremă pentru asigurarea protecţiei copilului aflat în dificultate este, prin definiţie, provizorie, ea justificându-se ca soluţie tranzitorie, până la găsirea, de către factorii responsabili, a unei soluţii de protecţie adecvată într-un mediu familial .
Finanţarea pentru sistemul de protecţie a copilului la nivel judeţean se realizează aproape în exclusivitate pe baza numărului de copii instituţionalizaţi, pentru care se bugetează personalul şi respectiv diferitele drepturi prevăzute de legislaţie (ex. alocaţia de hrană, alocaţia de cazarmament etc.).
Evaluarea personalului va fi necesară atât pentru a evidenţia rezultatele obţinute în cadrul procesului de reconversie profesională, cât şi pentru identificarea nevoilor ce apar în perfecţionarea neîntreruptă.
Politicile sociale în domeniul protecţiei copilului aflat în dificultate au diferit de la o perioadă la alta şi s-au succedat foarte repede, ajungându-se treptat la un sistem de protecţie socială coerent, orientat spre prevenirea situaţiilor care pot duce la separarea copilului de familia naturală şi accesul real la drepturile fundamentale ale oricărei persoane. Ca orice politică socială şi politica socială în domeniul protecţiei copilului riscă să fie lipsită de sustenabilitatea socială şi politică pentru că membrii societăţii româneşti nu au înteles că o “societate a bunăstarii” se poate construi doar prin responsabilizarea actorilor sociali.
În ceea ce priveşte asistentul social care lucrează în domeniul protecţiei copilului şi familiei, acesta ar trebui să fie responsabilizat prin lege cu privire la stabilirea unor măsuri rapide în interesul superior al copilului, stabilindu-se termene clare în care acesta să identifice o măsură definitivă pentru copil, acest lucru făcându-se, însă, fără a pierde din vedere resursele societăţii româneşti.
În aceeaşi ordine de idei, s-a constatat necesitatea elaborării unor metodologii de lucru comune şi a unor instrumente standardizate care să permită tuturor actorilor publici şi privaţi care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei copilului şi familie să dezvolte servicii de calitate, integrate în comunitate.
Opinez că protecţia eficientă a copilului nu va fi niciodată posibilă fără o abordare sistemică, considerând-o parte integrantă din ansamblul politicilor sociale, familiale şi educaţionale, având ca finalitate creşterea bunăstării populaţiei şi, implicit, a copiilor.
Alia Mekkaoui
Citiți principiile noastre de moderare aici!