Zac într-o dulce visare. O basculă de pietriş răsturnată în noroiul unei străzi, două becuri schimbate, un podeţ, câţiva metri de conductă pentru apă traşi spre propria casă.
E cam tot ce pot. În rest, se plâng: n-avem bani, că am face. Nu ne vin investitori, nu ne dă judeţu’ şi nici bugetu’. Şi atunci nu ne putem dezvolta. Localitatea, că burta le creşte singură. De aceea cred eu că nici nu s-au lăsat măcar văzuţi la târgul de investiţii, deschis ieri.
Ce era să prezinte acolo? Fără o strategie de dezvoltare a localităţii, fără proiecte, fără un plan urbanistic general, ce să caute ei acolo? Măcar că Consiliul Judeţean le-a făcut un stand. Dar n-a prea găsit amatori. Nici macar toţi cei câţiva care au anunţat că vor participa n-au mai ajuns. Primarii de comune n-au proiecte de dezvoltare, dar au nevoi. Din păcate, fără primele o să rămână tot cu cele din urmă. Şi problema este că neputinţa lor ipotechează viitorul localităţii de a cărei bunăstare, cică, sunt preocupaţi.
Nici când au fost traşi de mânecă să pregătească tineri care să ştie să facă un proiect, n-au mişcat. Măcar că banii erau daţi de UE. Aşa că avem doar câţiva promotori locali pe la primării. Investitorii vin, vin şi bani. Dar n-are cine să-i primească, cine să-i investească cu profit. Cu excepţiile care întăresc regula.
Somn uşor… şi vise europene.
D.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!