O zi în care preşedintele turbulent
rămâne o amintire scufundată în
subconştient. O zi cu dezbateri calme, pe idei
şi proiecte, fără sfadă
găunoasă, fără insulte,
fără făţărnicie,
fără minciuna care camuflează
intenţiile meschine şi interesele mafiote ale
unor grupuri clientelare, constituite în jurul
partidelor.
Sper să ajungem să trăim vremurile
pentru noi, pentru familiile noastre, nu pentru a
plăti tribut material şi emoţional unor
inşi ticăloşiţi. Ziua să o
dedicăm serviciului, iar serile familiei,
bucurându-ne de cei dragi,
împărtăşind bucuriile pe care ne
întrecem să ni le creăm. Pentru că
bucuria, aidoma stării de fericire, există cu
adevărat doar când e
împărtâşită. Să ne
putem face planuri de vacanţe, să
inventăm scopuri care să ne adune în
trăiri de mulţumire. Să vezi un film,
fără ca gândul să-ţi
fugă la mizeriile din jurul tău, la ziua gri,
anostă, care vine. Să vezi un meci
fără să te gândeşti că
ar putea fi o înscenare, o farsă pusă
la cale de păcălicii fotbalului
românesc. Să ai disponibilitate pentru
lectură, pentru o muzică bună. Să o
asculţi, bunăoară, pe Mirabela Dauer, o
Artistă între atâtea piţipoance,
ale cărei cântece au
înflăcărat iubiri şi a
„pansat” rana atâtor suflete
când iubirile s-au destrămat.
„Eşti …”, vor spune unii,
adăugând epitete care mai de care mai
violente, mai dispreţuitoare. Nu! Sunt doar o voce
care şopteşte că mai există,
că trebuie să mai existe speranţa
reîntâlnirii cu normalitatea. Cu o
viaţa intimă cât mai puţin
parazitată de viruşii şi mizeriile care
ne agresează astăzi. Jean Paul Sartre,
în piesa „Cu uşile
închise”, ne reamintea că
„Infernul sunt ceilalţi”. Că
timpul fuge, că noi suntem atât de
grăbiţi încât uităm să
ne mărturisim sinelui nostru, să vedem
iertarea şi iubirea din ochii celuilalt. Şi
atunci, vă întreb, este penibil, este desuet
să crezi într-o lume normală şi
să strigi sau să şopteşti:
„Feriţi-vă, e Iadul!”?
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!