aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
ARADON opinii
STIL DE VIAȚĂ. Adela Alexa, nutriţionist, dietetician: Fierul în alimentație - cheia energiei și a sănătății

STIL DE VIAȚĂ. Adela Alexa, nutriţionist, dietetician: Fierul în alimentație - cheia energiei și a sănătății

la 30 May 2026 11:53
1 Comentarii

STIL DE VIAȚĂ. Adela Alexa, nutriţionist, dietetician: Fierul în alimentație - cheia energiei și a sănătății

30 May 2026 11:53

Trimite articolul

X
Una dintre cele mai importante funcții pe care o are fierului în organism este producerea de hemoglobină și mioglobină (o formă de hemoglobină care se găsește în țesutul muscular) și oxigenarea globulelor roșii din sânge. Hemoglobina, localizată în hematii (globulele roșii) leagă oxigenul și îl transportă de la plămâni și apoi, prin intermediul sângelui, la țesuturi. Fără suficient fier, sângele transportă mai puțin oxigen, iar organismul intră într-o stare de funcționare lentă. Mioglobina, care se găsește în mușchi, se combină cu oxigenul și îl depozitează pentru a fi utilizat la nevoie. Fierul este un mineral care contribuie la dezvoltarea sistemului nervos, susține funcția normală a sistemului imunitar, este esențial pentru multe enzime și este important în creștere. Fierul este crucial pentru dezvoltarea cognitivă la copii, memorie și atenție. Lipsa fierului în copilărie poate afecta performanțele școlare și dezvoltarea pe termen lung.
*Carența de fier este provocată, cel mai des, de un aport redus de fier. Cu toate acestea poate proveni din sângerări intestinale, dintr-o dietă bogată în fosfor, dintr-o digestie proastă, din boli de lungă durată, din ulcer, din antiacide luate vreme îndelungată, din consum excesiv de cafea sau de ceai. La menstruație, femeile pot pierde fier, mai ales dacă au perioadă lungă și intensă. În unele cazuri, un deficit de vitamina B6 sau de vitamina B12 poate sta la baza anemiei. Vegetarienii sunt susceptibili de carență de fier și ar fi indicat să își facă periodic analize de sânge.
*Simptomele carenței de fier includ anemie, amețeli, oboseală, păr casant, tulburări digestive, oase fragile, cădere a părului, inflamații ale țesutului gurii, unghii concave sau striate, nervozitate, paloare, palpitații și reacții mentale încetinite.
*Anemia reprezintă o scădere a numărului de globule roșii sau a cantității de hemoglobină din sânge. De aici rezultă o scădere a cantității de oxigen pe care sângele o poate transporta. Anemia reduce cantitatea de oxigen din celulele organismului, acestea având, așadar, mai puțină energie disponibilă ca să-și îndeplinească funcțiile normal. Cea mai întâlnită cauză a anemiei este carența de fier. Fierul este un factor important în anemie pentru că acest mineral este folosit la formarea hemoglobinei, o componentă a globulelor roșii care se atașează de oxigen și îl transportă. Anemia feripivă poate fi determinată de insuficienta cantitate de fier primită și/sau absorbită sau de pierderi semnificative de sânge. Acestea se întâlnesc la femeile care suferă de menoragie (sângerări menstruale masive și prelungite), care, la rândul lor, pot fi determinate de un dezechilibru hormonal, de fibroame, de cancer uterin.
*Simptomele anemiei pot trece ușor neobservate. Primele semne de apariție pot fi pierdere a apetitului, constipație, dureri de cap, paloare, dificultate de concentrare, palpitații și amețeli. Instalarea anemiei poate declanșa simptome ca slăbiciune, oboseală, depresie, amețeli, unghii fragile și îngălbenite, buze și pleoape palide.
Întâlnim și anemia pernicioasă, care este o formă severă de anemie produsă de carența de vitamina B12. Malabsorbția poate fi o cauză a anemiei pernicioase, dar și infecțiile gastrointestinale, boala Crohn, operațiile gastrice și, uneori, chiar vegetarianismul strict.
Recomandări alimentare
Alimentele se împart în surse de fier hem (doar din surse animale) și surse non-hem (vegetale). Alimentele cu fier hem au fier într-o formă mai ușor de absorbit de corp. Fierul se găsește în ouă, pește, ficat, carne de vită și de pasăre, legume, cereale integrale și cereale îmbogățite. Alte surse alimentare, cu cantități mai mici de fier, includ migdalele, avocado, sfecla, melasa, curmalele, drojdia de bere, algele roșii, orezul, perele, prunele uscate, soia, tărâțele de grâu, semințele de susan. Ierburile care conțin fier includ lucerna, rădăcina de brusture, piperul de Cayenne, mușețelul, lemnul dulce, urzica, pătrunjelul, menta, trifoiul roșu. Pentru absorbția fierului trebuie să existe suficient acid clorhidric în stomac. Cuprul, manganul, molibdenul, vitamina A și vitamina B-complex sunt necesare și ele pentru o absorbție completă a fierului. Vitamina C crește absorbția fierului cu până la 30%.
Unele alimente sau băuturi blochează absorbția fierului dacă sunt consumate în timpul mesei: ceai negru sau verde, cacao, cafea, vin roșu, produse lactate în exces, tărâțe în cantitate mare.
Deși alimentatia contribuie semnificativ la prevenție, în cazurile de anemie confirmată suplimentarea cu fier este de obicei necesară, iar alimentația singură nu mai este suficientă. Medicul recomandă, în urma analizelor, suplimente, care se iau pe o perioadă determinată și se monitorizează prin analize.

Trimite articolul

X
Taguri:
Adela Alexa ,
Fierul în alimentație ,
opinii aradon ,
stil de viata
1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. miha says:
    June 1, 2026 at 9:09 am

    E bine de stiut. Multumesc.

    Reply
  2. Cele mai citite știri

    1
    Bocanci damă - rezistență și stil rebel pentru sezonul rece
    2
    Foto. A fost Triatlonul Proactivi By Webasto, ediţia 9
    3
    Parlamentul, convocat în sesiune extraordinară săptămâna viitoare
    4
    Ministerul Finanțelor: Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% în 2025
    5
    O nouă rundă de exproprieri pe Expresul Arad-Oradea
    6
    7 persoane arestate, la Arad, într-un dosar de trafic de droguri
    7
    Seceta a pârjolit Aradul
    8
    Paznic de vânătoare bătut, amenințat și tâlhărit, la Roșia Nouă
    9
    Vot pentru Tabăra de la Căsoaia
    10
    Licitație pentru Mocrea-Chier-Târnova

    România

    Ministerul Finanțelor: Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% în 2025
    Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, una dintre ele mai ample ajustări din Uniunea Europeană, informează Ministerul Finanțelor printr-un comunicat.

    România

    ICCJ: Procesul cu Guvernul privind restanțele salariale și decizia CEDO „privesc chestiuni juridice distincte”
    Înalta Curte de Casație și Justiție, condusă de Lia Savonea, susține că procesul pe care l-a câștigat împotriva Guvernului privind restanțele salariale și decizia CEDO „privesc chestiuni juridice distincte”.

    România

    Bolojan referitor la decizia CEDO privind magistrații: Guvernul va avea de ales pe cine servește - România sau aristocrația bugetară
    Actualul Guvern va avea de ales pe cine servește - România sau aristocrația bugetară, a transmis joi președintele PNL, Ilie Bolojan, fost premier, în contextul deciziei CEDO privind plata restanțelor salariale către magistrați.

    România

    CEDO: România nu a încălcat Convenția prin neplata integrală a unor drepturi salariale câștigate în instanță de judecători
    Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins, în unanimitate, cererile formulate de cinci judecători și foști judecători români care s-au plâns de neexecutarea integrală a unor hotărâri judecătorești prin care statul fusese obligat să le plătească diferite sume de bani cu titlu de despăgubire pentru diferențele de remunerație considerate a fi discriminatorii în raport cu alte categorii de magistrați sau funcționari, informează CEDO într-un comunicat de presă dat publicității joi.

    România

    CSAT: Securitatea Mării Negre reprezintă o componentă esențială a securității naționale și euroatlantice
    Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), reunit joi, au subliniat că securitatea Mării Negre reprezintă o componentă esențială a securității naționale și euroatlantice și că România va continua să acționeze, în strânsă coordonare cu aliații și partenerii săi, pentru protejarea intereselor naționale și prevenirea escaladării, a transmis Administrația Prezidențială.

    România

    CCR despre ordonanța SAFE: Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional
    Curtea Constituțională a României a stabilit, joi, în legătură cu emiterea OUG referitoare la Programul SAFE, că Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional.

    România

    Rezultatele extragerilor Loto
    Rezultatele extragerilor Loto din data de 22-10-2026 sunt următoarele:

    România

    Primele 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare au ajuns în România, potrivit ANSVSA
    O primă tranșă de 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare a ajuns joi în România, urmând ca alte 800.000 de doze, destinate combaterii variolei ovine și caprine, să fie livrate etapizat până duminică, 25 octombrie, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). 1

    Mapamond

    Mark Zuckerberg, a amenințat că va părăsi California dacă statul adoptă o taxă pe avere
    Șeful Meta, Mark Zuckerberg, a amenințat că va părăsi California dacă statul va adopta o taxă pe avere aflată deocamdată în stadiul de proiect, relatează joi dpa.
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.