Sindromul metabolic reprezintă o denumire pentru un set de factori de risc care măresc vulnerabilitatea de a face o boală de inimă, diabet sau infarct. Criteriile de diagnostic pentru sindromul metabolic sunt reprezentate de: obezitatea abdominală (circumferința taliei mai mare de 80 cm pentru femei și 94 cm pentru bărbați), glicemie crescută pe nemâncate (peste 100mg/dl), trigliceride mărite (peste 150mg/dl), hipertensiune arterială (peste 130/85mmHg), HDL colesterol scăzut (sub 50 mg/dl la femei și sub 40mg/dl la bărbați). Persoanele la care se manifestă cel puțin trei dintre acești factori sunt diagnosticate cu sindrom metabolic, ce mai poartă și numele de „sindromul rezistenței la insulină”, „sindromul X” sau „sindromul X metabolic”. În general, o persoană care suferă de sindrom metabolic are un risc de două până la zece ori mai mare de a se îmbolnăvi de inimă și un risc de cinci ori mai mare de a face diabet, comparativ cu o persoană neafectată de sindromul metabolic.

Rezistența crescută la insulină

Insulina este un hormon esențial pentru metabolismul celular, funcția sa fiind să transporte glucoza din fluxul sangvin către celulele musculare, adipoase și cele ale ficatului. Când glucoza ajunge în celule, ea poate fi folosită drept sursă de energie. În mod normal, celulele sănătoase au o sensibilitate crescută la insulină. Însă – când sunt expuse continuu la niveluri ridicate de insulină, ca urmare a aportului constant de glucoză, aport cauzat în mare parte de alimentele procesate pline de zahăr rafinat – devin mai puțin sensibile la insulină, ceea ce determină rezistența la insulină. Astfel, celulele nu mai preiau glucoza în sânge, iar pancreasul secretă și mai multă insulină în fluxul sangvin, fiind nevoie de niveluri crescute ale insulinei pentru ca zaharurile să ajungă la celule. Este un cerc vicios care culminează cu apariția diabetului de tip 2. Cum cele mai multe persoane diagnosticate cu acest
tip de diabet sunt supraponderale sau obeze, apreciez că efectuarea unor analize de rutină, precum și echilibrarea greutății corporale pot preveni instalarea acestei afecțiuni, care, se știe, este principala cauză a decesului timpuriu, a bolii coronariene, a infarctului, a bolilor de rinichi și a orbirii. Orice scădere în greutate este urmată de o ameliorare a toleranței la glucoză, de reducerea nivelului lipidelor și a insulinei. Dacă genetic sunteți predispuși la diabet, având în familie persoane care suferă de această maladie, sunt de părere că da, genele încarcă arma, însă ce apasă pe trăgaci este stilul nostru de viață.