Mai exact, pentru a accepta să candideze, Stolo a pus condiţia ca preşedintele
să aibă mână liberă în alegerea conducerii centrale, desemnând el însuşi echipa.
Stratagema a dat roade la nivel central dar, din păcate pentru liberali, a fost
extinsă şi în teritoriu, cu rezultate catastrofale. Acolo unde au fost doi candidaţi
pentru funcţia de preşedinte, au rămas pe dinafară oameni de valoare, liberali
cu vechi state de servicii, cu consecinţele de rigoare.
Mircea Geoană se agaţă cu disperare de acest model, pe care vrea să-l pună
în practică la congres. Spre deosebire de situaţia din PNL, nu mai contează
deloc dacă modelul va fi sau nu va fi extins în teritoriu, pentru simplul motiv
că aici nu mai este vorba despre o reformă pe termen scurt, mediu sau lung a
partidului, ci de dorinţa lui Geoană de a se perpetua la conducere, cu puteri
discreţionare. Dacă va avea câştig de cauză prin aplicarea modelului Stolojan,
este limpede ca lumina zilei că PSD-ul se va rupe la centru.
Întrebarea este : vrea Geoană să rupă partidul? Dacă da, urmează a doua întrebare,
care dă târcoale analiştilor politici, precum o viespe supărătoare : se doreşte
ca nemulţumiţii să migreze spre o nouă formaţiune politică, alcătuită din cioburi,
sau, dimpotrivă, câştigătorul va livra partidul, la pachet, celui care a făcut
comanda? Să fie Geoană „băiatul care aduce pizza”, cu bacşişul de rigoare ?
Orice este posibil. Sigur, deocamdată, este doar faptul că Mircea şi-a schimbat
numele în Stologeoană…
Simion Todoca
Citiți principiile noastre de moderare aici!