Subiectiv| Tenebrele statului de drept

Pentru că mă uit cu groază la ce iese la iveală, rând pe rând, din măruntaiele țării asteia: grupări paramilitare, mercenari, legionari, traci și daci uniți, afaceri subterane, bani cu nemiluita la dispoziția unor indivizi care s-au mișcat, și unii se mai mișcă, liber, fără să îi fi întrebat, ani de zile, nimeni nimic.

Mă uit cu groază, de pe marginea prăpastiei în care era să cădem cu toții, la hăul care ar fi putut fi, cu prea multă ușurință, existența noastră. Dar prăpastia e tot aici, iar noi continuăm să mergem pe marginea ei, cu un dram de speranță adunat din întâmplările ultimelor zile. În ciuda tuturor evidențelor, continuăm să sperăm. Că nu suntem ai nimănui, că cei puși să aibă grijă de noi, de siguranța noastră ca indivizi, de securitatea noastră ca stat, sunt încă acolo și, ca în filmele americane, ne vor salva măcar într-un ultim moment înainte de dezastrul final.

Dar nu suntem într-un film hollywoodian, ci în mâinile unui sistem care funcționează, de prea multă vreme, dintr-un soi de inerție acceptată tacit, din motive și interese diverse, de actorii săi. SRI și SIE au înghițit, an de an, bani. Mulți bani. Nu vorbim aici despre sănătate, educație care au fost subfinanțate în mai toate Guvernele, ci vorbim de sisteme cu bugete de miliarde. Practic, acestor instituții nu li s-a refuzat nimic, nici majorări salariale, nici sporuri, nici investiții, nici stele pe epoleți, nici pensii speciale. Cu toate acestea, atât de bine o duc serviciile cu pricina, atât de tare li se rupe de soarta țării ăsteia, încât, aflăm cu stupoare, că șeful SIE ar fi zburat, în plină criză de securitate, în Azerbaijan, pentru a asista la ultima cursă de Formula 1 a sezonului. În contextul a ceea ce numim, mult prea târziu, un război hibrid, la cârma serviciilor noastre minunate nu pare să fie nimeni. De altfel, dacă ne referim la SRI, chiar nu e nimeni, pentru că serviciul nu are director din 2023. Orice om sănătos la cap, șef al unei astfel de instituții, n-ar fi trebuit să închidă un ochi în ultimele două săptămâni, de grija securității noastre ca stat, ca nație. Sau, și mai bine, n-ar fi trebuit să doarmă liniștit de acum patru ani, când ne-am trezit peste noapte cu AUR în Parlamentul României, partid despre care nu știam niciunii prea multe. Dar pentru că s-a dormit în continuare, ne-am trezit, în urmă cu două săptămâni, într-un hău mult mai mare, acela al candidatului Georgescu. Și, dacă oamenii ăștia vor continua să doarmă, avem toate șansele să repetăm întreg procesul peste câteva luni. Pentru că un balaur are întotdeauna mai multe capete.