Adevărat, i-am zis eu, dar atunci am fi avut, poate, mai mulţi dizidenţi, opozanţi, dar nu am fi mai avut literatură. Am părăsit, după o vreme, această dilemă şi jurnalistul m-a întrebat ceea ce mă întreabă mulţi, de când am început să public.
Cum am devenit critic literar, care este motivul care decide soarta unui tânăr, vreau să spun: motivul care-l decide să facă literatură, nu altceva. Întrebare dificilă pentru că atingem zona cauzalităţilor misterioase şi suntem obligaţi să analizăm inefabilele fiinţei.
Am justificat în acest chip opţiunea pentru literatură: cauza literaturii este chiar literatura. Literatura se naşte din literatură. Bucuria lecturii poate provoca dorinţa de a face literatură. Modelele apar citind cărţile bune. N-aş putea spune când am decis să devin critic literar. Poate la sfârşitul adolescenţei. Atunci se hotărăsc toate.
Am citit pe marii critici (G. Ibrăileanu, E. Lovinescu, G. Călinescu, pe T. Maiorescu l-am citit mai târziu) şi am descoperit că există o prelungire originală a literaturii propriu-zise, o replică fascinantă. E greu, totuşi, de precizat de ce un adolescent optează pentru literatură şi nu pentru aviaţie sau sport. Sau de ce un copil de ţăran din Câmpia Dunării, se apucă să scrie şi o ţine, aşa, toată viaţa, cu sentimentul că, dacă ar fi chiar ameninţat că moare, n-ar părăsi masa lui de lucru (Marin Preda). Important este că se întâmplă. Un secret care poate deveni un miracol.
Dar modelele culturale? Cum îşi alege un tânăr un model pe care vrea să-l urmeze? Modelele vin şi pleacă în artă. Azi, modelele pe care generaţia ’60 a reuşit să le impună nu mai funcţionează. Tinerii le contestă, media ne propune altceva.
Un scriitor nu mai înseamnă în economia de piaţă mare lucru. Marile modele ale modernităţii sunt abandonate, postmodernitatea (în literatură) a obosit înainte de a-şi impune modelele. Suntem deja în post-postmodernitate, post-istorie, post-creştinism…
Dacă înţeleg bine pe antropologii culturii, modelul epocii actuale este de a refuza toate modelele anterioare. Nu ştiu dacă pot să-i cred şi, mai ales, dacă trebuie să-i cred pe cuvânt. Pot spune însă că evoluţia literaturii este imprevizibilă. Ea îşi caută modelele de care are nevoie, chiar şi atunci când pare că nu mai acceptă nimic din ceea ce a fost.
Televiziunile ne oferă, de regulă, o cultură de divertisment. Adică incultura. Cultura inculturii. Ea are efecte dezastruoase în combinaţie cu alte modele de existenţă. Nu cred însă să reuşească să distrugă gustul pentru arta autentică. Scriitorul trebuie să înveţe să folosească mijloacele moderne de comunicare în sprijinul operei sale. Astfel este, într-adevăr, pierdut.
E.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!