Tânăra domniţă ştie ce vrea

Iată că n-a trecut multă vreme şi posibila candidatură a Elenei Udrea la prezidenţialele din 2014 este un subiect credibil. E adevărat că Elena Udrea a declarat, înainte de Paşte, într-un cotidian, că nu şi-a propus să candideze la preşedinţia ţării. Dar, oarecum pişicheră, tot dumneaei a venit cu precizarea că, în urmă cu doi ani, nu-şi propusese nici să devină ministru şi, iat-o, la al doilea portofoliu, în doar un an şi patru luni.

 Îmi argumentam supoziţia că Udrea ţinteşte sus prin meticulozitatea cu care îşi cultivă şi îşi îngrijeşte imaginea publică. A devenit foarte prudentă, în tot ce face. Se ţine departe, cel puţin asta vrea să înţelegem, de afacerile soţului, Dorin Cocoş, şi de grupurile controversate ale unor oameni de afaceri. Mai mult, a devenit extrem de preocupată de cheltuirea raţională a banului public. Să ne amintim vehemenţa cu care ataca obiceiul „unora” ( şi i-a inclus aici, fără să-i numească, pe Vasile Blaga, Radu Berceanu, Adriean Videanu) de a accepta majorarea valorii contractelor, încheiate în urma unor licitaţii, cu până la 50 la sută din suma iniţială.

 Nu mai reiau observaţiile pe care le făceam atunci. În schimb, trebuie subliniat că devine şi mai clară strădania Elenei Udrea de a evada din cercul „bănuiţilor”. Dumneaei se străduieşte să fie acceptată ca un nou cavaler al dreptăţii, ca un demn urmaş al lui Traian Băsescu. Şi nu cred că greşesc dacă îl bănuiesc pe preşedintele nostru că susţine şi încurajează „apostolatul” Elenei Udrea. De altfel, sprijinul pe care Băsescu îl acordă Elenei Udrea este atât de limpede, de explicit, încât îi enervează teribil pe „greii” Videanu, Blaga, Berceanu. Pentru că nu este comod să vezi că nu tu, bărbat cu pretenţii, eşti în graţiile lui Zeus, ci o domniţă foarte ambiţioasă, care abia a venit în partid şi urcă, urcă urcă…

 Iată de ce cred că aspiraţiile Elenei Udrea au declanşat în partid o lupt surdă, subterană. Cine va pierde? Ceva îmi spune că Elena Udrea, în nici un caz. Ea chiar şi-a permis să ne spună, cu subînţeles, că nu ar fi un act de anormalitate dacă, şi în România, preşedinte ar deveni o femeie.

T.M.