U.E. trage de noi

Au fost prea îngăduitori şi prea dornici occidentalii de a se extinde spre Estul Europei şi au luat la „grămadă” zece ţări, fără să se uite prea atenţi prin curtea fiecăreia. Mă îndoiesc că fostele republici baltice ale URSS au fost pregătite fără cusur în ziua aderării. Când porneşti din sistemul sovietic, e greu să recuperezi atât de repede în plan social, economic, administrativ, ca să nu mai vorbim de planul mentalului colectiv. Prin urmare, U.E. a fost mai îngăduitoare cu cele zece.

De ce atâta exigenţă, de ce atâtea ameninţări faţă de noi? O singură explicaţie se mai poate adăuga celei de mai sus. Cei de la Bruxelles, din Comisia Europeană, dar şi cei din cancelariile capitalelor europene au început să ne cunoască felul de a fi – ne aşternem mai serios la muncă doar cu cuţitul la os şi doar sub ameninţare.

Aşa că au ales soluţia de a sta pe noi şi cu gura, şi cu bâta. Ne cicălesc, ne ameninţă cu amânarea, doar-doar ne vom pune ordine în ţară, dacă nu ca pe la ei, măcar pe aproape. Şi noi? Ne speriem pe moment, lucrăm ce lucrăm şi cum întorc dumnealor capul, cum pleacă de pe Otopeni, cum revenim la normal. A

dică, tăiem frunze la câini, mimăm efortul şi aşteptăm să vină 1 ianuarie ca să devenim stat membru al Uniunii Europene. Mizăm totul pe faptul că Uniunea Europeană are nevoie de noi, ne vrea cât mai repede la sânul său. Dacă nu ne-ar dori, nu ne-ar lăuda pentru „reformele făcute în ultima vreme”, pe care nouă, de aici, ne este greu să le vedem, să luăm act de ele. „Lauda” care ni se adresează nu este atât pentru încurajarea noastră, cât pentru liniştirea cetăţenilor din statele Uniunii care nu sunt foarte încântaţi că românii şi bulgarii vor sta alături de ei la masa cu bucate. Altfel spus, opinia publică din U.E. trebuie calmată în vederea realizării aderării noastre.

Există destulă inconştienţă în atitudinea noastră faţă de acest proces. În loc să asistăm la un efort colectiv care să ne ridice ţara, inclusiv în ce priveşte prestigiul, suntem martorii unor dispute penibile, păguboase, consumatoare de energie între membrii coaliţiei de guvernământ, îndeosebi între premier şi preşedinte, între liberali şi democraţi. Nu de această bătaie a chiorilor are ţara nevoie şi, totuşi, ea este mai crâncenă ca niciodată. Rămâne aşadar ca Europa să ne smulgă din smoala din care nu putem ieşi, iar Bruxelles-ul e hotărât să o facă.

Tristan Mihuţa