La fel de adevărat este că Ion Iliescu, pe când era în fruntea partidului pe care l-a înfiinţat, a încercat să-l marginalizeze pe Marian Vanghelie, să-l ascundă în spatele rândurilor din faţă. Mă refer la cele întâmplate în anul 2000, înainte de alegerile locale, când lui Vanghelie i s-a refuzat intenţia de a mai candida din partea PDSR pentru postul de primar al Sectorului V. Ei bine, Vanghelie a candidat pe cont propriu şi a câştigat, fiind apoi readus în rândurile PSD. Mai mult, el a reuşit să pună mâna pe organizaţia municipiului Bucureşti, luându-i locul lui Sorin Oprescu. Puneţi-i alături, pe Vanghelie şi Oprescu, şi veţi constata diferenţa uriaşă dintre cei doi.
Marian Vanghelie, în sine, ca primar de sector ori în calitate de potenţial candidat la Primăria Capitalei, nu ne interesează. Pe de altă parte însă, PSD fiind un partid puternic, singura alternativă a electoratului cu opţiuni de stânga, prezenţa lui Vanghelie în primul eşalon al social-democraţilor ne apare ca una absolut nefericită. Vanghelie rămâne în conştiinţa publicului ca un ins cu o cultură mai mult decât precară, care nu ştie nici măcar să conjuge verbul „a fi”, care vorbeşte agramat şi este greu de urmărit în cele ce spune.
Pe scurt, acesta să fie reprezentantul de vază al PSD? Să nu mai aibe social-democraţii oameni pregătiţi intelectual? Retorica întrebărilor de mai sus este voită. Sigur că în PSD sunt destui politicieni luminaţi, cu şcoală făcută temeinic, nu după ureche. Şi atunci, de ce Vanghelie?
Pentru că Mircea Geoană, preşedintele partidului îl foloseşte pe Marian Vanghelie cu dublu scop. O dată, pe post de berbece pus să lovească (de acelaşi Geoană) când în unul, când în altul dintre fruntaşii PSD; în al doilea rând, Mircea Geoană preferă lângă el un om slab pregătit, vulnerabil, nicidecum personalităţi puternice pe care să nu le poată controla. Aşadar, e vorba de interesele mărunte ale preşedintelui PSD, care nu pare interesat de imaginea partidului. Tot ce contează pentru Mircea Geoană este rămânerea sa la putere.
La care putere, veţi zice, din moment ce nu mai are cuvânt în PSD? Aşa este. Puterea lui Geoană e una iluzorie. Treptat-treptat, tot mai mulţi social-democraţi au înţeles că Mircea Geoană nu este omul capabil să conducă partidul, iar să-l tragă după sine, nici atât. De aceea, intenţiile sale, demersurile în plan politic se izbesc tot mai mult de un zid ridicat ca să-l izoleze. Ca „prostănacul”, cum l-a caracterizat Ion Iliescu, să nu facă prostii ireparabile sau dăunătoare pe termen mediu.
Asocierea lui Geoană şi Vanghelie pare imposibilă, din punct de vedere al educaţiei, dar devine posibilă şi palpabilă prin amatorismul politic caracteristic amândurora. Cum ar veni, cine se aseamănă, se adună.
Tristan Mihuţa
:) 
