De ce au sărit în apărarea preşedintelui? Este greu de ştiut ce l-a stârnit la luptă pe fiecare dintre cei 60. Probabil, unii chiar au crezut că e bine să semneze ceea ce li s-a pus în faţă, după cum s-ar putea ca alţii să se simtă obligaţi să-l apere pe Traian Băsescu pentru funcţiile pe care le-au primit în mandatul acestuia ori pentru favorul de a se număra printre agreaţii Palatului Cotroceni.
Cine citeşte apelul observă imediat că are un discurs „pro domo”, că lucrurile sunt privite doar dinspre Cotroceni spre Palatul Victoria, spre sediul PSD şi ale altor partide. Niciodată privirea nu se întoarce şi spre reşedinţa prezidenţială. Altfel spus, Traian Băsescu este prezentat drept un cavaler al Dreptăţii, venit călare pe un cal alb, ca să instaureze în societatea onoarea, cumsecădenia, egalitatea în faţa legii etc. Or, faptul că nici măcar o clipă şi nici măcar, vorba aceea, cât e negru sub unghie nu i se găseşte preşedintelui Băsescu vreo contribuţie (nu zic „vină”) la toate aceste scandaluri, la crizele repetate, la războiul dintre palate, ne arată că avem de-a face cu un partizanat orb, care nu este în măsură să convingă prea multă lume.
Întregul demers de suspendare a preşedintelui este pus pe seama revoltei celor deranjaţi că s-a pornit războiul împotriva corupţiei, că s-au desecretizat arhivele Securităţii şi că a fost condamnat, recent, comunismul. Altfel, preşedintele apare ca model din toate punctele de vedere, ca un garant al respectării legii, inclusiv al Constituţiei, se subînţelege.
Unidimensionalitatea apelului nu este, prin urmare, de natură să susţină obiectivitatea argumentaţiei. Dimpotrivă, avem de-a face cu un subiectivism exacerbat. Însă, chiar şi fără această lacună, nu văd ce efect ar putea avea apelul în cauză. În primul rând, dacă el se adresează clasei politice, aceasta sigur n-o să aibă remuşcări după lecturarea textului, nici măcar pentru votul din Cameră la Legea referendumului. Dacă e vorba de „poporul român”, invocat de câteva ori de semnatarii apelului, românul pleacă prea puţin urechea la ce spun unii şi alţii, rămânând cu convingerile sale. Şi apoi, majoritatea numelor de pe lista celor 60 de semnatari nu spune nimic la 95 la sută dintre români. Ca să nu mai vorbim că datorită inexistenţei oricărui dialog, de mai bine de jumătate de secol, între intelectualitatea românească şi popor, este o naivitate să crezi că acest apel va fi preluat, ca un reper comportamental, de către electorat.
În loc de concluzie: dacă, la un eventual referendum, românii vor considera că preşedintele trebuie demis, atunci el va fi demis. Apelul nu este nicidecum colacul de salvare cu care Traian Băsescu ar putea fi salvat dacă va fi vorba de înec.
T.M.
Citiți principiile noastre de moderare aici!