Probabil de aceea şi ajung mulţi prin redacţie fără să fi scris încă, pe undeva, vreo propoziţie, fără să fi dat naştere unui gând exprimat. Culmea, uneori e vorba chiar de studenţi la jurnalistică!
Şi mie mi-a plăcut ziarul de când mă ştiu. Am învăţat să buchisesc citind cronicile sportive din ziarul „Flacăra Roşie”. Dar nu mi-am fixat ca scop în viaţă să ajung ziarist. E drept, de pe la 16 ani începusem să scriu, pentru mine, ce credeam despre o carte a lui Albert Camus, Franz Kafka, Mircea Eliade sau Jack London. Cu ei am deprins însă o altă dragoste, cea pentru filosofie.
Dar, s-a întâmplat ca la Facultatea de filosofie, din cadrul Universităţii Bucureşti, să existe un curs facultativ de ziaristică. Brusc, oportunitatea m-a stârnit. Am urmat acest curs, susţinut de Octavian Butoi, am făcut practică, într-o vacanţă, la „Scânteia tineretului”, apoi la „Flacăra roşie”.
M-am îndrăgostit la prima vedere de această meserie, căci meserie este, iar regretatul Crăciun Bonta a văzut în mine un posibil ziarist. Absolvind facultatea, am ajuns la Muzeul judeţean Arad, la secţia de artă, dar gândul meu era deja acaparat de viaţa din presă.
Aşa se face că am ucenicit îngrijind vreo 6-7 volume din „Ziridava”, scriind câteva, puţine, studii, dar mai ales articole pentru ziar. Privind în urmă, mă văd şi acum trăind intens satisfacţia de a-mi vedea numele în ziar. Aveam impresia că toţi cei cu care mă întâlneam ştiau că eu sunt cel care a scris, azi sau ieri, un articol despre… Poate părea o senzaţie de copil prost, şi aşa am crezut o vreme, până ce am citit un interviu cu un director adjunct de la „New York Times”, în care una dintre întrebări era „De ce mai scrieţi, din moment ce aveţi o funcţie aşa de importantă?” Răspunsul mi s-a părut dezarmant de simplu şi nu l-am uitat până astăzi: „Fie şi numai pentru a-mi vedea a doua zi numele în ziar”.
Aşa este. Ziaristica este, poate, provocarea cea mai frumoasă a vieţii. E părerea mea, însă, în mod cert, nu doar a mea. Se zice că ea ar fi o istorie a clipei, dar este, indiscutabil, şi istoria unor vieţi. Uneori a unei vieţi întregi.
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!