Nu pentru că prin puşcării n-ar fi corupţie. Există. Surpriza constă mai curând în faptul că oamenii aceştia îşi trag zilele prin penitenciar din cauză că au încălcat legea. Unii au furat, alţii au tâlhărit, au ucis, s-au ocupat cu traficul de droguri etc. Şi cu toate acestea, faptele săvârşite de ei li se par minore în comparaţie cu corupţia de care ne izbim, se izbesc şi ei, la tot pasul.
Dacă puşcăriaşii au ajuns să înfiereze corupţia, atunci ce să mai spună cei de afară. Ce să zică bolnavii din spitale, unde tratamentul la care sunt supuşi este adesea execrabil. Şi unde, oricum, se mănâncă mai prost decât în penitenciare. Toţi am trecut prin spital, am vizitat bolnavi şi ne-am putut lămuri despre calitatea proastă a mâncării. De ce este mâncarea din spitale execrabilă? Poate şi din cauza corupţiei, a sustragerilor din magazii ori chiar din banii pentru hrană. Dar nu e doar mâncarea. Ca om simplu, ca unul care n-ai pe nimeni, dacă nu scoţi bani din buzunar, oricât de sărac, de neajutorat ai fi, rişti să nu fii băgat în seamă, să ajungi un multiplu al domnului Lăzărescu, din filmul lui Cristi Puiu. Aşadar, cât de tare ar trebui să strige, să urle „Jos corupţia!” bolnavii din spitale?
Dar pensionarii? Dar milioanele de români care trăiesc la limita subzistenţei? Ei cât de tare ar trebui să strige „Jos corupţia!” Sigur, nu ca fenomenul corupţiei să înceteze, să nu fim naivi, şi nici ca vreunul dintre corupţii de serviciu ai patriei să se ruşineze. Ci doar să fie băgaţi în seamă, precum deţinuţii. Ieri, premierul a convocat o şedinţă de teama strigătelor deţinuţilor. Niciodată însă nu va convoca pe ministrul Sănătăţii, ori pe cel al Muncii şi Solidarităţii Sociale. Deh, bolnavii, săracii, pensionarii neajutoraţi nu sunt atât de periculoşi ca puşcăriaşii.
T.M.
Citiți principiile noastre de moderare aici!