Trei – uluitoare – oferite de cei care gestionează proiecţiile de la Cinematograful Arta (Ramona Creţu şi neobosiţii CitiZenit), dar care nu sunt pentru toată lumea (deși ar fi interesant de prefațat lungmetrajele cu „vă rugăm insistent să nu părăsiți sala”). Altele – şocante, de necrezut – oferite de uluitorul nostru Guvern pentru noi toţi. De câte ori auzeam până acum fraza „Vă rugăm insistent să vă închideţi telefoanele mobile” aveam garanţia că imediat după se deschideau porţile spre o altă lume care îţi putea asigura fuga de Arad şi lumea lui reală pentru două ore, cel puţin.
De joi, de când s-a redeschis cinematograful Arta şi cuvintele rostite în forţă înainte de începerea proiecţiei şi-au făcut iar simţită prezența, nu m-am putut gândi decât la lumea a treia și la noi, la faptul că în țările alea mai toți locuitorii au telefoane mobile de relativ ultimă generație și acces la internet, dar n-au nimic altceva. Sunt ținuți în fățărnicia facebook-ului și în prostia impusă de guvernanți, obligați să trăiască zi de zi cu câțiva bănuți în buzunar. Pentru ei nu există serile cu filme la Arta – nu vor vedea nici Climax, nici The house that Jack built, nici Cold War. Cum naiba am ajuns să mă gândesc în prag de… filme provocatoare la lumea a treia? Poate din cauza faptului că, cu numai câteva ore înainte de prima proiecţie, cea de joi, Guvernul României a hotărât pentru mine și pentru tine că putem trăi rezonabil cu 797 de lei pe lună, ba chiar am putea, dacă ne comportăm decent, bănuiesc, și nu prea exagerăm, să economisim lunar aproape 100 de lei. Ce film suprarealist! Ce scenariu! Ce actori desăvârșiți am putea fi!
Pentru o lună, măcar o lună, însă, rolul ăsta principal pe care trebuie să-l jucăm în filmul guvernanților, zi de zi, ca într-un serial prost, fără sfârșit, l-aș schimba rapid cu domnii care au scris scenariul – acei inşi de la Comisia de Insolvență la Nivel Național. I-aș ruga să-și întemeieze familia aceea ideală de patru persoane, cu doi copii, și să trăiască rezonabil cu cei 2.600 de lei pe lună propuși tocmai de ei. Doar o lună. Doar atât.
Până atunci, până când vor juca aceştia în film, eu mă voi mai duce nițel, cât o să îmi mai permit, adică la modul „rezonabil”, la Cinematograful Arta, să văd alte câteva lungmetraje pe care nu am unde să le văd altundeva (căci, nu-i așa, există riscul să te deștepte). Și voi face asta la cinematograful în care prețurile sunt şi ele mai mult decât rezonabile, dar unde cei de la Comisia cu pricina n-ar putea intra nici măcar o singură dată pe lună cu toată familia, pentru că tocmai ei au stabilit că pentru cultură (plus educație), familia ideală românească care trăiește „rezonabil” are nevoie de doar 53,3 lei pe lună!
Nu îmi vine în minte acum, după atâtea scenarii aparte, decât faptul că filmul acesta al guvernanților – mai halucinant decât Climax-ul, mai sângeros decât The house that Jack built – ar trebui prefațat, aproape ca la Cinema Arta, cu o sugestie mai mult decât imperativă: „Vă rugăm insistent să părăsiți țara”.