Zâmbind, pe teme grave

Unele aserţiuni ale maestrului mi-au uns sufletul, altele m-au pus pe gânduri, după cum, pe alocuri, am râs cu poftă. Bunăoară, povestea cu premiul pentru filmul „Prin cenuşa imperiului”. „La festivalul de la Karlovy Vary, unde a fost trimis filmul, eu n-am fost. Eram la Mamaia, pe plajă. Mi-a spus unul la băruleţ, într-o zi: „Bravo, domnule!”. Zic: „Pentru ce?”. Eu fusesem cu o seară înainte la o petrecere, mă gândeam deja ce-oi fi făcut pe acolo. Iar el mi-a spus că am luat premiul de interpretare. I-am spus: „Fugi, nene, de aici, dumneata eşti beat!”. Şi într-o zi mi-a adus unul premiul sub braţ”.

 Fie şi numai din aceste câteva rânduri se poate scrie un eseu despre viaţa actorului din acele vremuri. Te-ai fi aşteptat ca Dinică să se plângă, să-i blagoslovească pe cei care nu l-au trimis la Festival, să se simtă jignit pentru felul în care i-a fost transmis premiul: „Într-o zi mi-a adus unul premiul sub braţ”! Dinică n-a fost niciodată un fiţos. Şi nici nu s-a aruncat vreodată să facă praf şi pulbere cinematografia „de dinainte”. Dimpotrivă.

 „Nu vreau să fiu acuzat de nostalgism, dar eu am făcut înainte filme care aveau calitate mai ridicată. Eu nu am mai văzut o poveste de dragoste într-un film românesc. N-am mai văzut un scenariu cu doi tineri care se iubesc. De ce? Cum să fie o poveste banală, e sensul vieţii! Aş vrea şi eu să joc un personaj dintr-ăsta, de ce dracu nu se scrie? Îţi vine să nu te mai scoli dimineaţa şi să dai în darul beţiei. Eu nu spun să se parfumeze un scenariu, dar trebuie găsit un echilibru” – spunea el în acelaşi interviu, adăugând: „Viaţa umană este mai bogată decât pumni şi şuturi în gură”.

 Pe Dinică l-a iritat faptul că nu avem scenarişti, şi nici regizori de film. Premiile internaţionale cucerite de Porumboiu, Mungiu etc. ar părea că desfiinţează aserţiunea maestrului. Aşa să fie? Personal, am teamă că juriile internaţionale disting dificil între artistic şi negrul ori absurdul unor relatări epice din realitatea românească. Nu cumva aceste premii se leagă de Nobelul Hertei Müller prin acelaşi fir, ombilical şi epic totodată, care este victoria consternării în faţa creaţei artistice?!

T.M.