aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
ARADON Sport local
Andra Mandache s-a calificat în play-off-ul EuroCup cu Sepsi

Andra Mandache s-a calificat în play-off-ul EuroCup cu Sepsi

De Andreea Vlase
la 23 January 2021 17:03

Andra Mandache s-a calificat în play-off-ul EuroCup cu Sepsi

23 January 2021 17:03
Baschetbalista arădeană a avut a treia medie de puncte a echipei în meciurile din grupă.
Scris de Andreea Vlase - Baschetbalista arădeană a avut a treia medie de puncte a echipei în meciurile din grupă.

Trimite articolul

X

ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe s-a calificat în faza eliminatorie a EuroCup Women, de baschet feminin, pentru a treia oară în patru ani. Formația la care joacă arădeanca Andra Mandache a terminat pe primul loc în grupa G, după ce a câștigat două din cele trei meciuri.

Sepsi și-a început parcursul european în acest sezon cu preliminariile Euroligii, dar a continuat în grupele EuroCup, după ce a pierdut cu 54-76 cu Spar Girona.

Liderul din Liga Națională a găzduit în această săptămână „bula” grupei G din EuroCup, meciurile jucându-se la Sepsi Arena, fără spectatori. Din cauza pandemiei, s-a înjumătățit numărul de partide din grupe și s-a simplificat sistemul.

Covăsnencele au început bine, câștigând cu 85-48 (30-9, 17-17, 19-4, 19-18) cu Basket Namur Capitale, din Belgia. Andra Mandache s-a remarcat în acel meci cu 12 puncte, 6 recuperări, 5 pase decisive și un capac în 23:52 minute. Coșghetera lui Sepsi a fost o altă jucătoare care a evoluat și la Arad, Jovana Pasic, cu 16 puncte, plus 6 recuperări și 4 intercepții. În celălalt meci al zilei, Cadi La Seu a învins cu 71-69 pe ESBVA-LM.

Egalitate în trei
Sepsi a pierdut cu 70-73 în a doua zi, cu ESBVA-LM, din Franța, pe sferturi: 21-20, 15-14, 14-16, 20-23, după un meci echilibrat. Mandache a contribuit cu 7 puncte, o recuperare și 3 pase decisive. Rebekah Gardner a fost coșghetera lui Sepsi cu 21 de puncte. În celălalt meci al zilei, Cadi La Seu s-a impus cu 51-45 cu Namur.

A urmat o zi de pauză. ESBVA-LM a învins Namur cu 75-45 în primul meci al ultimei zile în grupa G. Sepsi a reușit să câștige cu 57-50 (15-17, 11-17, 19-8, 12-8) duelul decisiv cu Cadi La Seu, din Spania. Mandache a intrat din nou în formula de start, jucând 34:07 minute. A contribuit cu 8 puncte, 6 recuperări, un assist și o intercepție. Gardner s-a remarcat cu 17 puncte, iar Annemarie Godri-Părău (trecută pe la Arad) a înscris 14 puncte, plus 3 recuperări și 4 pase decisive.

Primele trei echipe au încheiat la egalitate, cu câte 5 puncte, după 2 victorii și o înfrângere. Pentru departajare s-au luat în calcul rezultatele între cele trei, toate având o victorie și o înfrângere. S-a trecut la coșaverajul din aceste meciuri. Sepsi a avut +4 (127-123), ESBVA-LM a încheiat cu +1 (142-141), iar Cadi La Seu a avut -5 (121-126) și a ratat calificarea.

Este al doilea an la rând când Sepsi trece de grupe. În sezonul precedent, covăsnencele au pierdut în primul tur eliminatoriu cu Artego pentru un punct. Mandache a fost cea mai bună marcatoare a lui Sepsi atunci atât în tur, cât și în retur.

Traseul din play-off
Primele două din fiecare grupă au avansat în play-off în acest sezon. S-a făcut clasamentul în funcție de punctele și coșaverajul dinn meciurile primelor trei clasate în grupe. Ordinea a contat pentru împerecherile din faza eliminatorie. Nu s-au luat în calcul și rezultatele cu locurile patru pentru clasamentul calificatelor deoarece A3 Basket Umea nu a mai participat în grupa B, care s-a disputat cu trei echipe.

ACS Sepsi SIC a fost a noua în acest clasament și va juca cu Lointek Gernika Bizkaia, care a fost a opta. Echipa spaniolă s-a calificat a doua din grupa F, unde a fost tot o egalitate în trei, cu câte cinci puncte. Carolo Basket a fost prima, Lointek a doua, iar Tenerife a rămas afară.

Dacă trec de Gernika, „alb-verzile” vor întâlni învingătoarea dintre Reyer Venezia și ENEA Gorzow. Italiencele au fost primele în clasamentul celor 16 calificate, iar polonezele, ultimele. Câștigătoarea din a doua fază a play-off-ului va merge la Final 4.

Optimile și sferturile de finală se vor disputa din nou în „bule”, în 16-18 martie, în manșe unice. Turneul final este programat în 9-11 aprilie.

Trimite articolul

X
Taguri:
Andra Mandache ,
baschet feminin ,
EUROCUP ,
sepsi
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Proiect imobiliar dezvoltat de Astra Vagoane Călători, în zona străzilor I.R.Șirianu și Kogălniceanu
    2
    Nou incident în Marea Neagră. O navă sub pavilion Liberia a suferit o avarie, posibil provocată de o dronă
    3
    Performanță remarcabilă pentru Arad: Mihai Stanciu a cucerit argintul la Internaționala de Chimie
    4
    Nicușor Dan: România este pregătită să participe la noul grup de lucru al ONU pentru combaterea antisemitismului
    5
    POLITIC. Adrian Wiener (USR Arad): „România are nevoie de reforme autentice”
    6
    Alertă privind posibila prezență a unei drone în zona de câmpie a județului Buzău
    7
    Recenzorii de mașini, pe drumurile naționale din Arad
    8
    Elio vine în Grădiște
    9
    Mexicul a depus plângeri în SUA pentru moartea a 17 migranți în detenția sau în timpul operațiunilor ICE
    10
    Silvestru Rafiroiu, sub „lupa” Asociației Turism Alternativ

    România

    Nicușor Dan: România este pregătită să participe la noul grup de lucru al ONU pentru combaterea antisemitismului
    România este pregătită să participe activ la noul grup de lucru al ONU, dedicat combaterii antisemitismului, a transmis președintele Nicușor Dan, într-o postare pe X, după întâlnirea pe care a avut-o, duminică, la New York, cu Ronald S. Lauder, președintele Congresului Mondial Evreiesc.

    Mapamond

    Alegeri legislative în Rusia: Partidul lui Putin, învingător într-un scrutin marcat de atacurile Ucrainei
    Partidul Rusia Unită al președintelui Vladimir Putin este așteptat să câștige, fără nicio surpriză, alegerile parlamentare de duminică din Rusia, un scrutin marcat de atacuri cu drone ucrainene și acte de piraterie cibernetică, relatează AFP.

    Mapamond

    Merz califică drept un dezastru rezultatul CDU în scrutinul regional din Mecklenburg-Pomerania Inferioară
    Cancelarul german, Friedrich Merz, a calificat drept un dezastru rezultatul partidul său, CDU, în alegerile regionale desfășurate duminică în landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară, relatează Reuters, dpa și AFP.

    România

    Rezultatele extragerilor Loto
    Rezultatele extragerilor Loto din data de 20-09-2026 sunt următoarele:

    Mapamond

    Prețul electricității cu livrare la iarnă în Europa a înregistrat cel mai puternic avans de după criza energetică
    Pe măsură ce Europa se apropie de sezonul de iarnă, piețele de energie electrică transmit cel mai puternic semnal de alarmă de după criza energetică din 2022, transmite Bloomberg. 2

    Local

    Condamnat pentru evadare, după ce a plecat de acasă
    Șase luni de închisoare i se vor adăuga pedepselor deja primite de un bărbat, pentru că a ieșit din arestul la domiciliu ca să împrumute niște cabluri.

    ARADON Sport local

    Unirea Sântana, performera etapei! Pecica și Viitorul, KO!

    România

    Nazare: Consolidarea fiscală nu este destinația. Este fundația de pe care trebuie să începem următoarea etapă de dezvoltare
    România nu poate alege între consolidare și creștere, are nevoie de amândouă, trebuie să reducă cheltuielile ineficiente și să organizeze mai bine marile servicii publice, dar trebuie în același timp să protejeze investițiile, infrastructura, apărarea, energia și conectarea economică a țării, a declarat, sâmbătă, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare la finalul reuniunii informale a miniștrilor pentru afaceri economice și financiare din UE (ECOFIN).

    România

    Siegfried Mureșan: Bolojan a aprins lumina în cămara cu șmecherii. Vom păstra lumina aprinsă
    Prim-ministrul desemnat, Siegfried Mureșan, a anunțat că vrea să continue politica premierului interimar, Ilie Bolojan, în ce privește gestionarea corectă a resurselor și combaterea corupției. 2
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.