„Alături de Andrei Mlendea am obținut cea mai bună clasare, locul 73 ATP. Am încetat colaborarea acum câteva zile pentru că simt că este nevoie de o schimbare pentru a progresa în continuare. Îi mulțumesc pentru colaborare și pentru eforturile depuse și îi urez succes în continuare”, a declarat tenismenul arădean. Copil a anunţat că va fi pregătit de Andrei Pavel, cel care se află şi în staff-ul liderului WTA, Simona Halep. „Sunt bucuros să anunţ că Andrei Pavel este noul meu antrenor”, a mai spus Marius Copil.
Copil, aflat în prezent pe locul 91 în lume, evoluează în această săptămână în calificările turneului ATP de la Cincinnati. Emisarul CSM Arad l-a învins în primul tur pe britanicul Cameron Norrie (67 ATP), scor 6-4, 3-6, 6-3.
Andrei Pavel este noul antrenor al lui Marius Copil
Andrei Pavel este noul antrenor al lui Marius Copil
Tenismenul arădean, aflat în această perioadă la turnee pe hardul american, a anunțat că se desparte de antrenorul Andrei Mlendea, locul acestuia fiind luat de Andrei Pavel.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
7
Local
PÂNCOTA. 1230 de elevi – 1230 de arbori plantați! Sub acest generic, duminică, pe Dealul Măderatului, a avut loc o acţiune de împădurire.
Evenimente
Cu ocazia împlinirii a 176 de ani e la înființarea Jandarmeriei Române, inspectoratul arădean organizează Ziua Porților Deschise, pe 2 aprilie.
Local
Primarul Călin Bibarţ a anunţat că propune acest tarif pentru a face transportul public accesibil pentru toți cetățenii.
2
ARADON Sport local
CLUJ-NAPOCA. Ultimul turneu din faza a doua a Campionatului Național de Baschet Under 13 a adus echipei CSȘ Gloria FCC UAV Arad mult dorita calificare la turneul semifinal.
Local
În așteptarea unor modificări legislative care ar trebui să apară în următoarea perioadă, angajatorii arădeni au dezbătut probleme cele mai stringente cu reprezentanții ITM și IGI.
Citiți principiile noastre de moderare aici!