„Scopul cu care am intrat în concurs a fost să mă calific în semifinale şi să îmi asigur o medalie, așa că sunt foarte fericită că am reuşit să câştig. A fost ultimul meu turneu din circuitul mondial la această categorie de vârstă și am încercat să fac tot ce pot“, a declarat Bernadett Balint (18 ani), pentru site-ul Federației Internaționale de Tenis de Masă. Balint a cucerit Openul Ungariei după ce le-a învins pe: Fagr Shouman (Egipt), scor 4-2, Leonie Hartbirch (Ungaria), 4-2, Hanna Patseyeva (Belarus), 4-2, Charlotte Carey (Ţara Galilor), 4-3, Tsai Yu-Chin (Taipei), 4-1, şi Adina Diaconu, 4-2 (11-9, 8-11, 11-9, 10-12, 11-6, 11-8). Pe tabloul de dublu, jucătoarea originară din Sfântu Gheorghe a făcut pereche cu Andreea Clapa, opriindu-se în sferturi, iar în concursul pe echipe, România a cedat, tot în faza sferturilor de finală, scor 1-3 cu Belarus.
Referindu-se la ultimul act al probei de simplu, susținut în compania unei alte tricolore, Bernadett a spus: „Am jucat mult în anii trecuţi una împotriva celeilalte, deci ne ştim foarte bine jocul. Ultima oară a câştigat ea, iar acum mă bucur că am reuşit să mă revanşez”.
Ultimul concurs la care Balint va participa din postura de junioară este programat între 30 noiembrie și 7 decembrie, la Shanghai (China), unde se împart medaliile Campionatului Mondial de juniori.
Balint a cucerit Openul Ungariei
SZOMBATHELY. Tenismena Bernadett Balint (dublă legitimare CSM Arad și Kolbermoor - Germania) a reușit să câștige ultimul Open internațional din cariera sa juvenilă!
Trimite articolul
XCele mai citite știri
2
Local
Târgul se va desfăşura în perioada 14 noiembrie 2026 – 10 ianuarie 2027 în Piața Catedralei, Parcul Reconcilierii și platoul din fața Palatului Administrativ.
Local
Patru agenți de poliție de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac sunt cercetați pentru luare de mită, după ce ar fi primit bani pentru a permite intrarea în România a unor transporturi de porci din Ungaria, fără documentele legale. În dosar au fost efectuate, joi, 5 noiembrie, cinci percheziții domiciliare în județele Arad și Timiș.
România
Un proiect legislativ înregistrat la Parlament prevede că tinerii cu vârste cuprinse între 18-29 de ani care câștigă până la 4.000 de lei pe lună vor beneficia de ajutor pentru plata chiriei și de transport la jumătate de preț.
Local
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Arad au efectuat, joi, 5 noiembrie, 14 percheziții domiciliare în județele Arad și Cluj, într-un dosar de evaziune fiscală. Ancheta vizează o societate comercială ai cărei reprezentanți sunt suspectați că ar fi exploatat ilegal balast din albia râului Crișul Alb, fără ca operațiunile comerciale și veniturile obținute să fie înregistrate în documentele contabile.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad primește vizita lui „U” Cluj în etapa a 6-a din LNBF, cu care a mai jucat un amical înaintea debutului sezonului.
România
Un nou scenariu de fraudă, în care atacatorii trimit mesaje frauduloase, în aparență din partea companiei de streaming Netflix, a fost raportat de către utilizatorii din România, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, joi, pe pagina de socializare a instituției.
Mapamond
Amenințări cu bombe au forțat mai multe avioane să efectueze aterizări neplanificate în mai multe țări din Europa joi dimineață, cel mai recent episod de acest gen dintr-o serie de amenințări care vizează zborurile de pe continentul european, informează Reuters.
Citiți principiile noastre de moderare aici!