În grupe, UAV Arad a depăşit „U” Petroşani, scor 3-0, cedând la limită, scor 3-4, cu „U” Banatul Timişoara, calificându-se în semifinale, unde a cedat clar, scor 0-6, cu viitoarea campioană „U” Politehnica Timişoara. Studenţii arădeni au reuşit însă să ajungă pe ultima treaptă a podiumului, după 3-0 cu „U” Oradea, în finala mică.
Bronz pentru UAV la Univesitarele de futsal
TIMIŞOARA. Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad a ocupat locul trei la faza zonală a Campionatului Naţional Universitar de futsal, ce a reunit la start echipele a 7 instituţii de învăţământ superior, 4 din Timişoara şi câte una din: Arad, Petroşani şi Oradea.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
În ultimele zile mass-media centrală a insistat pe modificările din structura de conducere a clubului UTA. S-au vehiculat chiar și sume de bani care ar fi intrat în contul clubului arădean, totul pentru ca fondul de investiții, al cărui reprezentant este Tudor Guțilă, să preia conducerea grupării „roș-albe”. Omul care a pus bazele proiectului „Bătrâna Doamnă”, Alexandru Meszar, a adus clarificări cu privire la situația existentă în acest moment.
România
România a obținut, vineri, o nouă soluție favorabilă și definitivă în dosarul arbitral internațional ICSID nr. ARB/15/31, în contextul în care Comitetul ad-hoc constituit pentru soluționarea acțiunii în anulare formulate de Gabriel Resources Ltd. și Gabriel Resources (Jersey) Ltd. a respins în totalitate cererea reclamanților, menținând integral hotărârea arbitrală pronunțată în 8 martie 2024, informează Ministerul Finanțelor într-un comunicat remis AGERPRES.
Local
Autovehiculele fără stăpân sau abandonate sunt scoase la licitația care se va desfășura pe 23 noiembrie.
România
Liderul AUR, George Simion, l-a criticat, vineri, pe președintele Nicușor Dan, acuzându-l că și-a depășit mandatul de mediator și că ar fi știut dinainte că, în cele din urmă, Luca Niculescu va fi învestit premier.
2
Local
Șapte companii au fost desemnate pentru construcția parcului fotovoltaic de peste 1.000 de hectare din zona Grăniceri-Pilu.
2
Local
Trecerea peste calea ferată de pe strada Poetului din Arad va fi reabilitată, iar lucrările impun închiderea circulației rutiere timp de o săptămână, începând de luni, 16 noiembrie.
1
Local
Modernizarea drumurilor din nordul județului implică și amenajarea unor stații de autobuz noi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!