Francesca Morar, Daniel Tavoc, Szofia Meszar, Ana Maria Rugină și Gabriel Bocșer (sportivul Aradului în 2016) sunt gimnaștii pregătiți de prof. Ramona Haidu care pot reprezenta România.
Cinci gimnaști din Arad, în „cărțile” lotului național
Cinci gimnaști din Arad, în „cărțile” lotului național
5 reprezentanți ai CS Universitatea și CS Urania Arad participă, în această perioadă, la selecția pentru loturile naționale de gimnastică aerobică.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
2
Local
Un SMS transmis de pe un număr cu prefix de Filipine le transmite șoferilor că au de achitat amenzi de circulație. Totul este o înșelătorie!
Local
Nu mai puțin de șase șantiere sunt deschise în prezent în Nădlac, investițiile ridicându-se la zeci de milioane de euro.
Local
Circulația pe A1 Arad – Nădlac, în zona unde două autotrenuri au fost implicate într-un accident vineri după-masa, rămâne parțial închisă până luni seara.
Local
Magistrații au amânat, pentru a șaptea oară, pronunțarea sentinței în dosarul polițiștilor arădeni acuzați de faptul că au luat bani pentru permise.
Local
Direcția de Sănătate Publică Arad a transmis informații cu privire la evoluția și traseul pacientului suspectat de hantavirus.
1
Local
Averse torențiale vineri seara în Arad. Furtuna a început în jurul orei 20:25, cu vânt puternic și descărcări electrice.
1
Local
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a explicat cazul bărbatului cu simptomatologie de hantavirus, internat la Arad.
1
Local
Institutul Național de Sănătate Publică a transmis un comunicat în urma cazului cu suspiciune de hantavirus de la Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!