În urma acestor frumoase victorii, Marius a pătruns pe tabloul principal al turneului ce îl are favorit principal pe cehul Tomas Berdych, fiind recompensat cu 6.225 de euro și 12 puncte ATP.
Ultima prezență pe tabloul principal al unui concurs din Circuitul ATP s-a consemnat la începutul lunii iulie, pe iarba de la Newport, unde a fost învins de croatul Pavic.
Copil este un obișnuit al turneului din Suedia, fiind pentru a cincea oară la start, la ediția precedentă depășind faza calificărilor, pentru un duel pe tabloul principal cu bulgarul Dimitrov, în care a realizat 7 game-uri.
Copil a patruns pe tabloul principal la ATP Stockholm
STOCKHOLM. Oscilant în evoluții, tenismenul arădean Marius Copil a revenit la prestațiile pozitive, întrerupând seria de trei turnee cu eliminări în primul tur, din Circuitul ATP Challenger, cu trei succese la rând în calificările turneului ATP de la Stockholm (premii 521.405€). Copil, locul 181 ATP, a trecut în minim de seturi de elvețianul de origine suedeză H. Laaksonen, scor 7-6(4), 6-4, neamțul cu obârșie poloneză P. Torebko, 6-3, 6-4, și polonezul M. Gawron, scor 6-1, 6-4.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Un italian a fost prins, la Nădlac, cu 31 de kilograme de canabis în bagajele sale, în timp ce venea în România din Spania.
UT Arad
BUCUREŞTI. La vârsta de 29 de ani i s-a împlinit un vis. A prins o convocare sub tricolor. Într-un moment extrem de important pentru fotbalul românesc, barajul de calificare la Campionatul Mondial din această vară.
Local
Un tânăr de 29 de ani, din Iași, a fost prins în județul Mureș, după ce a furat, de la o firmă din Arad, o dubă încărcată cu produse electronice în valoare de 60 de mii de euro.
Advertorial
„Dotarea cu mobilier, material didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din județul Arad”.
România
Guvernul va adopta, marți, o ordonanță de urgență prin care să fie declarată situația de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și să fie stabilite măsuri de protejare a economiei și a populației pe durata acestei crize.
3
Local
Casa Pianului Jacques Faix din Arad îi invită pe melomani la o întâlnire rară cu sunetul unei viori Stradivarius.
Citiți principiile noastre de moderare aici!