În semifinale, Copil a trecut cu 6-3, 6-4 de bosniacul M. Basic (locul 148 ATP; favorit 7), slovacul Lukas Lacko (112 ATP; favorit 4) „furându-i” trofeul, 3-6, 6-7(5) în finala întinsă pe durata unei ore şi 27 de minute. Scorul întâlnirilor directe a devenit 0-2, arădeanul cedând în faţa lui Lacko în turul doi al calificărilor de la US Open 2011, scor 6-7(4), 3-6.
Aflat la cea mai bună performanţă a părţii a doua a sezonului, Marius și-a asigurat 55 de puncte ATP și un cec în valoare de 5.400 de euro.
Copil a pierdut finala din Turcia
Copil a pierdut finala din Turcia
Arădeanul Marius Copil (locul 176 ATP) a pierdut finala turneului challenger de la Izmir (Turcia; premii 64.000 de euro), alegându-se totuşi cu 55 de puncte ATP.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
2
România
Președintele Nicușor Dan a anunțat că a primit invitația de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, care va avea loc la Washington, în data de 19 februarie, precizând că decizia privind participarea României va fi luată în urma consultărilor cu partenerii americani.
Mapamond
Raportorul special al ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate, Francesca Albanese, consideră că planul administraţiei preşedintelui american, Donald Trump, pentru Gaza este opusul unei soluţii paşnice, fiind de fapt o continuare a epurării etnice sub o nouă mască diplomatică şi, din acest motiv, consideră necesară crearea unei coaliţii alternative la aşa-numitul Consiliu pentru Pace, informează sâmbătă EFE.
2
România
Noi trageri loto sunt programate duminică, fiind în joc reporturi care depășesc milioane de euro la Joker și Loto 6/49, ambele la categoria I.
Local
O traficantă de droguri din Arad, concubina unui alt traficant, care în 2024 a fugit de polițiști și a lovit două mașini ale Direcției de Operațiuni Speciale, a fost condamnată la închisoare.
2
Mapamond
Guvernul comunist din Cuba a decis vineri o serie de măsuri prin care încearcă să continue activitatea economică în ciuda embargoului petrolier impus tot mai strict de Statele Unite, după ce au preluat controlul asupra livrărilor de ţiţei din Venezuela, semnalează AFP şi dpa.
Ştiri sportive
Sâmbătă s-au dat primele cinci titluri la Jocurile Olimpice de iarnă 2026, de la Milano-Cortina, campionii câștigând în premieră medalia olimpică de aur. Elvețianul von Allmen a luat primul titlu pus în joc, la coborâre. Italia, Japonia și Norvegia au câte o medalie din fiecare metal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!