Concursul a fost unul maraton, durând peste 7 ore şi desfăşurându-se într-un bazin modern unde se pregăteşte, de altfel, şi lotul naţional de înot al Ungariei.
CSŞ Gloria Arad a luat startul la această întrecere şi a reuşit să urce de două ori pe podiumul de premiere, sportivii antrenaţi de prof. Sebastian Lucaci având comportări foarte bune.
Diana Capota a ocupat poziţia secundă în proba de 200 m spate, la categoria copii născuţi în anul 1997 (3.01.12), în timp ce la categoria copii născuţi în 1994, proba de 200 m bras, Denisa Vasile a fost a treia (3.24.15).
De remarcat şi evoluţiile înotătorilor Violeta Nicoraş (născută în 1995) şi Doru Stoican (1996), la rândul lor pregătiţi de Sebastian Lucaci, ambii doborând recorduri personale în toate probele la care au concurat.
A.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!