MONEASA. Vizibil marcaţi de finalul ratat de sezon, cu o promovare în Liga IV pierdută pe teren propriu, (In)explicabil, contra Sepreuşului, precum şi de rezultatul alegerilor locale, onorificul preşedinte Ţuţu Condea fiind învins de Ioan Herbei (un primar care s-a arătat deschis însă la sprijinirea sportului rege, pe un proiect în care să se pună accent pe tinerii din comună), „minerii” din Moneasa au trecut, în ultima etapă, scor 4-1, de Crişul Alb Buteni.
Scris de Daniel Scridon-MONEASA. Vizibil marcaţi de finalul ratat de sezon, cu o promovare în Liga IV pierdută pe teren propriu, (In)explicabil, contra Sepreuşului, precum şi de rezultatul alegerilor locale, onorificul preşedinte Ţuţu Condea fiind învins de Ioan Herbei (un primar care s-a arătat deschis însă la sprijinirea sportului rege, pe un proiect în care să se pună accent pe tinerii din comună), „minerii” din Moneasa au trecut, în ultima etapă, scor 4-1, de Crişul Alb Buteni.
Desfăşurarea meciului a stat sub semnul întrebării, oaspeţii – cu obiectivul realizat, o salvare de la retrogradare în care, poate, doar Mircea Gornic a crezut – având aceeaşi culoare a echipamentului ca şi gazdele. Noroc cu prietenii din Dezna, care le-au împrumutat un set de tricouri şi … acum, poate să vină vacanţa.
Proiectul municipalităţii a fost selectat pentru finanţare europeană. Primăria ar urma să obţină, într-o primă etapă, 12 milioane de lei prin ADR Vest.
Mii de flori și aranjamente florale, bunătăți pentru toate gusturile și două seri de muzică îi așteaptă pe cei care vor ajunge, în 24 și 25 octombrie, la Festivalul Florilor de Toamnă, organizat de Primăria Orașului Curtici. Intrarea la toate evenimentele este liberă.
Participanții la Ștafeta Veteranilor Invictus au ajuns la Arad, în drumul lor spre Carei, unde cele trei trasee naționale se vor reuni duminică, 25 octombrie, de Ziua Armatei României. 1
Autoritățile au intervenit vineri pentru căutarea și salvarea marinarilor de pe o navă care ar fi în pericol de scufundare la 13 mile marine travers de Constanța, o persoană fiind găsită decedată. Președintele Nicușor Dan a declarat că vineri dimineață o navă a fost lovită de o dronă la 13 mile în Marea Neagră, puțin în afara apelor teritoriale ale României, menționând că acesta este un „eveniment din procesul de escaladare pe care Rusia îl desfășoară în contextul Războiului din Ucraina”.
Acceptarea propriului corp începe atunci când încetăm să condiționăm respectul față de noi înșine de o anumită greutate, măsură sau imagine din oglindă. Nu trebuie să admirăm fiecare detaliu pentru a ne trata cu grijă. Putem avea nemulțumiri și, în același timp, să recunoaștem că valoarea noastră nu depinde de aspect. Construim această relație prin alegeri cotidiene, fără obligația de a ne simți permanent încrezători.
Dintre echipele de Liga a III-a din județul nostru doar Viitorul pornește favorită certă.
Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă
Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.
Citiți principiile noastre de moderare aici!