Unul decisiv, la capătul căruia unii vor plânge, iar alţii vor îmbrăca tricourile de campioni. Se anunţă o dispută fără menajamente, nervoasă chiar, jucătoarele celor două echipe fiind dispuse la orice sacrificii pentru îndeplinirea obiectivului.
„Cine va greşi mai puţin în atac, va avea câştig de cauză. Sper ca, ajutaţi de fenomenalul public din Arad, noi să fim cei care – la sfârşit – vom deschide şampania” – declara, optimist Adi Budurean, tehnicianul ICIM-ului. Cu excepţia Alexandrei Uiuiu – învoită, pentru a-şi susţine examenul de bacalaureat – toate celelalte jucătoare sunt decise să învingă şi să aşeze în vitrina clubului cel de-al 7-lea titlu naţional.
Capacitate mărită
Datorită interesului enorm de care se bucură această finală, organizatorii au reuşit să improvizeze la „Polivalentă” două mini-tribune, cu o capacitate totală de 400 locuri, care vor fi montate în spatele celor două panouri. Astfel, împătimiţii sportului cu mingea la coş din oraşul nostru vor putea fi alături, în număr şi mai mare, de „fetele de aur” ale ICIM-ului. La solicitarea Jandarmilor, din motive de securitate, la intrarea în sală se vor distribui tichete numerotate, pentru a se avea o evidenţă asupra numărului spectatorilor. Galeria din Sf. Gheorghe are 54 de locuri rezervate. „Dacă vor veni mai mulţi, rămân pe dinafară. Nu vom lăsa nici un susţinător în plus al echipei vizitatoare” – a punctat MarcelUrban, managerul gazdelor.
Spectacol total
Fiecare spectator va găsi pe scaune o inimă galben-albastră, pentru a se putea crea o atmosferă de vis în „Polivalenta” arădeană. Nu vor lipsi baloanele, tricourile, majoretele, dar nici de-acum celebrii Pitic şi Julean, autorii imnului ICIM-ului.
Cei mai buni
Pentru a nu da loc interpretărilor, FRB a luat decizia de a-i delega la acest meci pe cei mai buni cavaleri ai fluierului din ţară. Este vorba despre Stelian Bănică (Bucureşti) şi MariusCiulin (Constanţa), care vor fi super-vizaţi de Radu Drăgănescu (Bucureşti).
Finala, în cifre
Scorul general al finalei este 2-2. La Arad, ICIM-ul a câştigat de două ori, 69-67, după prelungiri, şi 63-57. Meciurile 3 şi 4, de la Sf. Gheorghe, s-au încheiat cu victoria lui Brosovszky et company, scor 62-47 şi 69-54.
D.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!