MADRID. Marius Copil, singurul tenisman român aflat pe tabloul principal al probei de simplu din cadrul Mastersului de la Madrid, a fost eliminat, marți, în primul tur, de către elvețianul Stanislas Wawrinka, numărul 15 mondial, scor 4-6, 4-6, după o oră de joc.
Scris de Dan Lazar-
MADRID. Marius Copil, singurul tenisman român aflat pe tabloul principal al probei de simplu din cadrul Mastersului de la Madrid, a fost eliminat, marți, în primul tur, de către elvețianul Stanislas Wawrinka, numărul 15 mondial, scor 4-6, 4-6, după o oră de joc.
Posesor al unui wild card, arădeanul aflat pe locul 136 ATP va încasa, pentru prezența pe tabloul principal, un cec în valoare de 11.845 de euro și 10 puncte ATP.
La sfârșitul acestei săptămâni, Copil își va încerca șansele în calificările unui alt Masters, programat pe zgura de la Roma.
Țările europene nu sunt suficient pregătite pentru a contracara atacurile cu drone lansate de Rusia și nu pot atribui în mod clar în prezent aceste atacuri, conform unui studiu realizat de Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS), cu sediul la Londra, publicat duminică, relatează dpa.
Trei tineri, cu vârste de 18, 22 și 24 de ani, din comuna Recea-Cristur, județul Cluj, au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind acuzați că s-au aflat printre persoanele care au atacat sâmbătă o ambulanță, după o dezinformare pe TikTok.
Turnul de Apă din Arad rămâne cu lacătul pe poartă și cu ușa încuiată. Tânăra arhitectă Ada Jianu, însă, îi vede potențialul și ne vorbește despre ce s-ar putea face cu turnul și zona din jurul acestuia. 8
Radu Miruță, Ministrul interimar al Apărării, dar și al Transporturilor, a anunțat că nivelul Dunării a crescut cu opt centimetri în zona centralei nucleare de la Cernavodă, ceea ce asigură funcționarea în continuare a acesteia, urmare a operațiunii derulate de specialiști.
Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă
Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.
Citiți principiile noastre de moderare aici!