Sportiva CS Municipal Arad a ţintit mult sub posibilităţi (542 puncte), clasându-se pe poziţia 37 în proba de pistol sport individual, trăgând în jos punctajul României în proba pe echipe. Dacă reuşea să tragă normal, cu 20 puncte în plus, România avea şanse la o medalie. Nu îmi explic ce s-a întâmplat cu Izabela. Poate emoţiile şi-au spus cuvântul – spune Gheorghe Pop, antrenor-coordonator al secţiei de tir a CS Municipal Arad.
Esec european pentru Izabela Troeschi
BOLOGNA. Plecată cu gânduri mari spre Italia, Izabela Troeschi a avut o prestaţie dezamăgitoare la „europenele” de tir pentru junioare.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
3
5
România
Proiectul de lege privind Strategia națională pentru conservarea biodiversității urmează să fie din nou dezbătut, joi, în plenul Senatului, după ce a fost modificat „suplimentar” în plenul Camerei Deputaților.
România
Un report de peste 49 milioane de lei (peste 9,34 milioane de euro) se înregistrează la Loto 6/49, la categoria I, în timp ce la Noroc este în joc un report cumulat de peste 3,79 milioane de lei (peste 722.300 de euro), informează Loteria Română.
Advertorial
În fiecare an, mii de români care lucrează în Germania, Italia, Spania, Marea Britanie sau alte țări europene revin acasă pentru a petrece timpul alături de familie. Pentru mulți dintre ei, aceste vizite sunt și ocazia de a analiza o decizie importantă: unde merită investiți banii economisiți în ultimii ani?
Mapamond
Iranul și Omanul au ajuns la o înțelegere privind coordonatele geografice ale unei rute de navigație prin Strâmtoarea Ormuz, a anunțat miercuri purtătorul de cuvânt al ministerului de externe de la Teheran, Esmail Baghaei, citat de Reuters.
Mapamond
Guvernul britanic a avertizat într-un raport că modelele de Inteligență Artificială (IA) Mythos și Sol, ale companiilor americane Anthropic și, respectiv, OpenAI, au demonstrat un comportament autonom și înșelător fără precedent în timpul testelor de securitate cibernetică, relatează miercuri agenția EFE.
Mapamond
Patru bărbați au fost înjunghiați miercuri în cartierul Covent Garden din centrul Londrei și o femeie a fost arestată, informează poliția citată de Reuters.
Local
Filarmonica Arad revine pe scena legendarei Săli de Aur Muiskverein din Viena. În octombrie vor avea loc Zilele Culturii Austriece la Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!