Fotbalistul în vârstă de 16 ani a marcat ambele goluri (min. 31 și 77), spre bucuria antrenorului Steve Spooner.
Marți seară, a venit recompensa pentru atacantul care a jucat şi pentru juniorii de la UTA. David Popa a debutat pentru prima echipă a lui Birmingham, într-un amical cu Colchester City, disputat cu porțile închise.
Impresioneaza la Birmingham City!
BIRMINGHAM. Plecat de la CS Atletico Arad să cucerească Anglia, David Popa s-a dovedit a fi decisiv pentru echipa Under 18 a celor de la Birmingham City în ultima etapă din campionat (victorie, scor 2-1, pe terenul celor de la Ipswich Town).
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Ştiri sportive
Naționala României va juca în Grupa D la Cupa Mondială de fotbal din 2026, dacă se va califica, iar adversarele sale vor fi Statele Unite, Paraguay și Australia, potrivi tragerii la sorți efectuate, vineri, la John F. Kennedy Center for the Performing Arts din Washington DC.
Mapamond
Mii de elevi din Germania au protestat vineri în mai multe orașe din țară împotriva planurilor guvernului privind un nou serviciu militar voluntar, relatează dpa.
Local
PÂNCOTA. Un tânăr de 24 de ani, din Pâncota, a ajuns în spatele gratiilor, după ce a furat un telefon mobil dintr-un parc din oraș.
Local
Polițiștii au identificat autorii unor furturi comise la o firmă din Ghioroc, de unde au dispărut 600 de litri de motorină și sute de kilograme de cupru.
Local
Clădirea monument istoric va fi mansardată şi apartamentată, urmând a căpăta funcţiunea de birouri şi apart-hotel.
1
Local
O expoziție dedicată Crăciunului îi așteaptă pe arădenii curioși să vadă globuri fragile, figurine zâmbitoare și ornamente care au decorat casele românilor de-a lungul generațiilor.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!