„Ne bucură faptul că printre cei patru centrali şi şase asistenţi din ţară convocaţi la acest stagiu, doi sunt arădeni, lucru care demonstrează direcţia bună în care se îndreaptă Comisia Judeţeană de Arbitri de pe lângă AJF Arad” – spune preşedintele Claudiu Tripa.
Inca un pas spre Liga II
TIMIŞOARA. Veste excelentă pentru arbitrajul arădean. Centralul Mircea Ardelean şi asistentul Sorin Rotaru au fost invitaţi să participe, în perioada 3-.5 august, la Timişoara, la Cursul arbitrilor monitorizaţi pentru a face pasul în Liga II, la excepţional.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Kremlinul a comunicat vineri că președintele rus Vladimir Putin este gata să negocieze cu „toată lumea”, inclusiv cu europenii, după ce Financial Times a scris că liderii Uniunii Europene se pregătesc pentru un eventual dialog, informează Reuters.
Evenimente
ARAD. Asociaţia pentru Turişti Nefumători şi de Ocrotire a Naturii „Veniţi cu Noi!” Arad organizează, sâmbătă, 9 mai, o drumeţie pe dealurile Lipovei.
Evenimente
Deschiderea oficială are loc miercuri, 13 mai, de la ora 20:00, la Biserica Catolică „Sfântul Anton de Padova” din Arad, printr-un concert vocal-simfonic.
Ştiri sportive
Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal a modificat, vineri, data de începere a ediției 2026-2027 a Superligii, aceasta urmând să înceapă în weekend-ul 18-19 iulie, în loc de 11-12 iulie cum fusese stabilit inițial.
Local
Au fost abordate teme precum internaționalizarea universităților din România, mobilitatea academică, integrarea studenților internaționali, dezvoltarea cooperării interuniversitare și identificarea unor bune practici în domeniu.
Evenimente
Zeci de mașini din fostul bloc comunist vor fi expuse, sâmbătă, 9 mai, în Piața Avram Iancu.
Local
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Arad, între cei doi minori nu ar fi fost raportate conflicte anterioare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!