Competiţia este denumită „Memorialul Francisc Cori”, drept omagiu adus celui care a pus bazele acestui sport printre nevăzătorii din România.
Concursul fetelor a revenit detaşat Nicoletei Trifina din Târgu Frumos (Iaşi), care a învins în toate cele 8 partide disputate. Reprezentanta Aradului, Oncu Ancuţa, s-a clasat a 4-a.
Mult mai strânsă a fost lupta băieţilor: după cele 11 runde încheiate, Eugen Bidirliu (Buzău) şi Abel Cândea (Bucureşti) au acumulat acelaşi punctaj (9,5), dar –datorită victoriei directe– campion a fost declarat primul. Arădenii Andrei Sidor şi Andrei Petrişor au terminat pe locurile 10, respectiv 11.
Conform unei tradiţii, au fost premiaţi (cu bani şi obiecte) nu doar cei aflaţi pe podium, ci toţi participanţii.
Gazdele au fost la înălţime: organizarea concursului s-a dovedit ireproşabilă, iar programele auxiliare întocmite în cinstea oaspeţilor au fost atractive (vizită în oraş, simultan dat de către IM Ervin Mozes, etc.).
A.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!