Nu suntem încă la jumătatea anului şi pugiliştii pregătiţi de tandemul Ivanovici – Szekely au strâns deja 13 medalii.
Ultimele trei au venit din pumnii lui Ionuţ Ailincăi – argint, la cat. 57 Kg, Alin Căldăraş – argint, la cat. 70 Kg şi Silviu Antohe – bronz, la cat. 57 Kg, într-o competiţie la care au participat cei mai buni juniori din România.
Cu puţină şansă – o victorie i-a despărţit de medalie – Ştefan Căldăraş şi Iulian Dumbravă ar fi putut îngroşa lista medaliaţilor BoxClub UVVG. Chiar şi aşa, recolta de la Turceni este una de excepţie, puţine fiind cluburile participante care se pot lăuda cu o asemenea zestre.
„Aceste medalii dorim să le dedicăm noului şi vechiului primar al Aradului, GheorgheFalcă, precum şi Senatului Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.
Să nu uităm şi aportul unor sponsori generoşi, precum Astra Vagoane, Tehnodomus ori Cimvest, fără de care multe din acţiunile clubului nu ar fi fost posibile” – ne-a declarat, fericit, Adolf Ivanovici. Cel pentru care urmează puţine zile de respiro, deoarece, săptămâna viitoare începe Centura de Aur.
D.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!