În frumosul decor al comunei Pianu de Jos din judeţul Alba s-a trăit, duminică, o zi memorabilă. Eleganţă, relaxare, golf de calitate dar şi maşini performante – toate s-au regăsit la ediţia a VI-a a „Cupei International Schunn”, turneu organizat de grupul de firme cu acelaşi nume, condus de directorul Jürgen Schunn. Întrecerea s-a desfăşurat în condiţii excelente, la Golf Clubul „Paul Tomiţă”, reprezentanţii arădeni ai sponsorului principal contribuind activ la reuşita evenimentului. Nu au lipsit nici vedetele autohtone.
Astfel, dacă în ediţiile precedente concura, printre alţii, fostul tenisman Dinu Pescariu, acum a venit rândul lui Lucian Viziru, actor de telenovele, să îşi măsoare cunoştinţele în domeniu, în compania profesioniştilor golfului! Între personalităţile arădene invitate s-au aflat Eli Lăslean, Mircea Frenţiu şi Lazăr Loghin, care au jucat la amatori (putting) şi s-au simţit bine pe toată durata manifestării. Mai ales că şi vremea a ţinut cu sportul, soarele biruind, în cele din urmă, asupra norilor.
Trofee şi premii
Numeroase trofee, alături de echipament sportiv şi materiale promoţionale, au fost pregătite celor mai valoroşi, adică jucătorilor legitimaţi în ţară sau străinătate, clasaţi pe podiumul de premiere, funcţie de categorii. Iată ierarhiile: Ladies: 1. Florina Morar 31, 2. Anca Codrin 26, 3. Gabriela Negoiţă 22; Juniori: 1. Bogdan Băcilă 18, 2. Andrea Tagleabue 17, 3. Mădălina Bunea 12; Pro: 1. Gabriel Iuşan +16; Categoria I: 1. Laurenţiu Coman 39, 2. Creţu Simion 38, 3. Viorel Coman 37; Categoria II: 1. Iulian Străjan 39, 2. Oliver Kiddie 38, 3. Dario Forlin 37. Probe speciale: Nearest to pin: Laurenţiu Coman; Longest drive: Simion Creţu. La amatori, arădenii Adrian Chevereşan şi micuţa Roxana Costin s-au evidenţiat, smulgând ropote de aplauze.
A.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!