ARAD. Nu toată lumea are vacanţă. De plidă, membrii Comitetului Executiv al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad se va întruni, luni, 7 iulie, ora 16, într-o şedinţă care are darul de a prepara viitorul sezon.
ARAD. Inevitabilul s-a produs. Managementul „extraordinar” al fostului preşedinte Dorel Cura a dus Asociaţia Judeţeană de Fotbal în pragul colapsului. Sufocată de datorii, cu conturile blocate de Finanţe, fără apă caldă şi rece la sediu, AJF Arad a fost forţată să intre în insolvenţă.
EFORIE NORD. Iulian Anghel, un șahist arădean legitimat la Șah Club Vados (președinte Alin Câmpeanu), a câștigat ediția din acest an a Trofeului Litoralului - Under 8, puternicul turneu al sportului minții desfășurat la Eforie Nord.
ARAD. Delegatul Federaței Române de Lupte, prezent la etapa a II-a a Superligii Naționale de seniori, fostul campion mondial și european, dar și vicecampion olimpic, Simion Popescu (foto), a lăudat Aradul pentru organizarea competiției.
ARAD. „E primul concurs la care particip, la insistenţele socrului Alexandru Molnar, cel care a câştigat marele premiu la ultima ediţie a concursului Pariezi pe premiile JA. Nu speram să pun mâna pe minge, dar sunt fericit.”
BUCUREŞTI. Întrunit în şedinţă extraordinară, Biroul Federal al FR Baschet (fără prof. Dan Moraru, care nu a binevoit să-şi întrerupă concediul şi să dea o fugă de la Mediaş la Bucureşti pentru a susţine punctul de vedere al conducerii Univ Goldiş ICIM) a luat în discuţie cererile formulate de reprezentanţii echipelor de baschet feminin, la şedinţa de la Sf. Gheorghe.
Marele premiu este un week-end de vară pentru două persoane la Hotel Parc Moneasa.
3 a fost locul ocupat de către un șahist arădean în cadrul campionatului Ungariei de seniori! Maestrul Internaţional Erwin Mozes, legitimat la CS Univ. „Aurel Vlaicu” Arad și Gyula, a totalizat 6,5 puncte în întrecerea de șah clasic, din 9 posibile, ocupând a treia poziție pe podiumul de premiere, lucru care s-a repetat la categoria șah rapid.
CRAIOVA. Patru a fost locul ocupat de către LPS Arad în ierarhia finală la Festivalului Național de babybaschet feminin, găzduit de orașul Craiova.
NOVI SAD. Arădeanca Daria Paliciuc a cucerit argintul la Balcaniada de hipism pentru copii, care s-a desfășurat la Novi Sad. Reprezentanta Pony Club Arad a concurat pe calul Zaina, făcând parte din echipa României ce a urcat pe a doua treaptă a podiumului de premiere, alături de Darius Comănescu (calul Magnolia) și Iustin Nacu (calul Sharif).
Mapamond
Ministrul spaniol al transporturilor, Oscar Puente, a oferit presei detalii despre circumstanțele accidentului care a avut loc miercuri în Toledo, soldat potrivit celui mai nou bilanț cu cel puțin 68 de morți, a consemnat AFP.
Local
Nu mai puțin de 17 oferte au fost depuse la licitația organizată de Consiliul Județean Arad pentru modernizarea drumului Mocrea-Chier-Târnova.
România
Ședința de constituire a Adunării Naționale Bisericești (ANB), care va funcționa în perioada 2026 - 2030 ca organism central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române, s-a desfășurat, miercuri, în Aula Magna, în prezența ierarhilor români.
Local
Pompierii arădeni au intervenit, în primele nouă luni ale anului, pentru stingerea a 412 incendii de vegetație uscată și culturi agricole. Cele mai dificile intervenții au avut loc în zone greu accesibile, unde focul s-a extins pe suprafețe de până la 200 de hectare.
Local
Demonstrații de gătit, degustări de produse tradiționale, ateliere pentru copii și muzică cu DJ N’Alin și DJ Kaos. Toate acestea sunt pregătite pentru vineri, 30 octombrie, la Castelul Csernovics din Macea.
Local
Centrul Cultural Județean Arad a solicitat majorarea taxelor încasate pentru cursurile de la Școala Populară de Arte, dar și pentru taberele din Arad.
1
Local
Antrenaţi de prof. Martin Liptak, cei doi înotători arădeni au fost medaliaţi la Naţionala Special Olympics.