ARAD. Un număr de 38 de echipaje și-au anunțat prezența la a șasea ediție a Raliului Aradului Atrium Mall (8-10 mai), la volan revenind și fostul campion de box și automobilism Mihai Leu, care va concura pe o mașină Mitsubishi Lancer Evo IX.
GIURGIU. Triumf arădean la faza finală a Olimpiadei Naţionale a Sportului Școlar la tenis de masă, ciclul liceal, care a fost găzduită de Sala Sporturilor „Chauncey Hardy” din Giurgiu.
Campioanele de la Univ. Goldis ICIM au învins miercuri seara CSM Târgovişte şi au egalat situaţia în finala Ligii Naţionale.
„Ii cunosc pe cei de la Gloria foarte bine, de la conducatori pana la jucatori si nu cred ca meciul poate fi aranjat. E sub demnitatea lor sa se dea la o parte”.
TUNIS. Tenismanul arădean Marius Copil (23 de ani; locul 163 ATP) a fost eliminat în primul tur al turneului Tunis Open (premii de 125.000 de dolari plus ospitalitate), cedând în fața francezului Marc Gicquel (146 ATP), scor 2-6, 6-3, 3-6. A fost a patra întâlnire directă, scorul fiind favorabil francezului de 37 de ani, care în 2008 ocupa locul 37 mondial, scor 3-1.
OKANY. Tradiţionalul patrulater al prieteniei între arbitrii de fotbal din trei judeţe din România şi unul din Ungaria şi-a disputat, zilele trecute, un nou episod. De această dată, rolul de gazde, l-a jucat AJF Bekes.
ARAD. Gimnastul Marius Petrușe, antrenoarea Ramona Haidu și președintele CS Universitatea „A. Vlaicu” Arad, Ovidiu Șerban, au participat, astăzi, la o conferință de presă, prilejuită de recenta medalie de aur cucerită de sportivul arădean la Cupa Mondială de gimnastică aerobică de la Tokyo.
TOKYO. Arădeanca Daniela Dodean a adus un punct naţionalei feminine de tenis de masă a României, care a învins, miercuri, cu scorul de 3-0, reprezentativa Austriei, în cel de-al patrulea meci din grupa A de la Campionatul Mondial pe echipe de la Tokyo.
ARAD. Recent, la clubul Vados a avut loc prima ediţie a Cupei familiilor şahiste, competiţie cu echipe formate din două persoane, membri ai aceleiaşi familii. A fost o atmosferă relaxată, placută, unde copiii şi părinţii au împărtăşit pasiunea comună pentru sportul minţii. Au participat 20 de familii cu copii de la 5 la 15 ani, cei mici jucând între ei la prima masă, iar adulţii pe masa a doua.
Campioanele en-titre au pierdut, marţi seară, în ultimele secunde, primul joc din finala Ligii Naţionale.
ARADON Sport local
Pecica este favorită, Sântana trebuie să-și revină, iar Viitorul are cel mai greu meci.
Advertorial
Te antrenezi de câteva ori pe săptămână, revii la mișcare după o pauză sau ai avut o zi solicitantă, iar a doua zi simți mușchii grei și te întrebi dacă te recuperezi bine? Dacă vrei să continui activitatea fără să-ți complici rutina cu reguli greu de ținut, acest articol abordează problemele pe care le întâlnești cel mai des: febra musculară, oboseala, mesele neregulate, hidratarea și somnul, precum și locul magneziului bisglicinat după efort.
Mapamond
Actorul britanic Patrick Stewart, un interpret de teatru shakespearian de mare succes, devenit apoi un star internațional după ce l-a interpretat pe profesorul telepat Charles Xavier în saga cinematografică „X-Men” și pe eruditul căpitan Jean-Luc Picard în franciza de televiziune „Star Trek”, a murit la vârsta de 86 de ani, potrivit unui comunicat publicat joi, informează AFP și Reuters.
1
Local
Un incendiu a izbucnit joi seara, 29 octombrie, într-un apartament situat la parterul unui bloc de pe strada Școalei, din municipiu. Un bărbat a fost scos din locuință de pompieri, fiind suspectat de intoxicație cu fum.
1
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 29-10-2026 sunt următoarele:
Local
Cu 14,9 milioane de lei, din care 5,6 milioane nerambursabili, parcul va fi transformat într-un spațiu verde modern și atractiv.
1
Local
Samuel Luca, președintele filialei municipiului Arad a USR, vorbește despre Arad, despre probleme și soluții.
România
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că rectificarea bugetară ar urma să fie finalizată și publicată joi, pentru a fi discutată vineri în ședința Guvernului. Potrivit acestuia, rectificarea urmărește acoperirea nevoilor urgente ale instituțiilor publice, în special din domeniile Sănătății și Agriculturii, fără a afecta încadrarea în ținta de deficit bugetar pentru 2026.
4